Termenul pentru unele obligaţii de plată ale AAAS şi CNVM a fost extins până la "31 iunie" 2014

Termenul până la care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare trebuie să achite unele plăţi decurgând din titluri executorii a fost prelungit, prin lege aprobată de parlamentari şi promulgată de preşedinte, până la "31 iunie" 2014.

233 afișări
Imaginea articolului Termenul pentru unele obligaţii de plată ale AAAS şi CNVM a fost extins până la "31 iunie" 2014

Termenul pentru unele obligaţii de plată ale AAAS şi CNVM a fost extins până la "31 iunie" 2014 (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

Legea a fost deja publicată în Monitorul Oficial cu acest termen, fiind semnată de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului şi promulgată prin decret prezidenţial.

Obligaţiile de plată ar fi trebuit achitate până la 31 decembrie 2013, conform unei legi aprobate în 2011. Printr-o lege care a modificat actul din 2011 termenul a fost extins acum până la "31 iunie" 2014.

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a fost desfiinţată anul trecut, atribuţiile instituţiei fiind preluate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici