Topul european al bancherilor milionari în euro. România are trei, iar Germania 543

România are trei bancheri cu câş­ti­guri anuale de peste 1 mi­lion de euro - doi din top ma­nage­ment şi unu din supra­veghere, la fel ca Portugalia, Ungaria şi Slovenia, în timp ce Grecia nu are niciun bancher în top, Bulgaria şi Malta au câte un singur bancher milionar, iar Cipru are doi bancheri.

4952 afișări
Imaginea articolului Topul european al bancherilor milionari în euro. România are trei, iar Germania 543

La polul opus, cei mai mulţi bancheri milionari în euro sunt în Spania (128), Italia (187), Franţa (228) şi Germania (543), conform statisticilor Autorităţii Bancare Europene (EBA) publicate în 2022 privind situaţia câştigurilor din 2020 citate de ZF.

Având în vedere remuneraţia medie anua­lă a celor doi bancheri din manage­ment din România, de circa 1,54 mil. euro, câş­ti­gul lunar ar fi de peste 128.000 de euro, iar cel din fiecare zi lucrătoare din­tr-o lună ar ajunge la circa 6.000 de euro. Acesta înseamnă un câştig lunar al ce­lor doi bancheri din management de circa 10 ori mai mare decât salariul mediu net pe economie.

Pentru bancherul din România cu func­ţie în aria de supraveghere, salariul mediu anual a fost de circa 1,27 mil. euro, câştigul lunar fiind în acest caz de 106.000 de euro (5.000 euro/zi).

Bancherii continuă să fie printre cel mai bine plătiţi angajaţi din economia românească.

Ultimii ani au adus profituri din ce în ce mai mari pentru sistemul bancar. Sistemul bancar românesc, format din 34 de bănci, a încheiat 2021 cu un profit record de 8,2 mld. lei, după ce în 2020 câştigul a fost de circa 5 mld. lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici