Vânzările Dacia au urcat după opt luni la 221.000 unităţi, 0,6% din piaţa mondială

Vânzările de autoturisme Dacia la nivel global au crescut cu 12,1% în primele opt luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 221.092 unităţi, reprezentând o cotă de 0,6% din piaţa mondială, a anunţat, joi, grupul francez Renault, proprietarul companiei.

23 afișări
Imaginea articolului Vânzările Dacia au urcat după opt luni la 221.000 unităţi, 0,6% din piaţa mondială

Vânzările Dacia au urcat după opt luni la 221.000 unităţi, 0,6% din piaţa mondială (Imagine: Raul Ştef/Mediafax Foto)

În perioada analizată, vânzările de autovehicule comerciale uşoare ale Dacia au avansat cu 44%, la 15.839 de unităţi, potrivit unui comunicat Renault.

Totodată, modelul SUV Duster, lansat în aprilie, a ajuns la vânzări de aproape 30.000 de unităţi până la finele lunii august, iar alte 64.000 de maşini au fost comandate la nivel mondial.

Dacia înregistrează succes pe majoritatea pieţelor importante pentru companie, se arată în comunicat, fiind lider de vânzări în România şi pe poziţia a şasea în topul mărcilor din Franţa. În nordul Africii (excluzând Egiptul) vânzările Dacia au urcat cu 4,5%, la 26.310 unităţi. Astfel, cota de piaţă din Algeria a urcat cu un punct procentual, la 10,4%, iar în Maroc cu două puncte procentuale, la 20,4%.

În primele opt luni ale anului, cea mai importantă piaţă de export a Dacia a fost Franţa (76.255 de unităţi), urmată de Germania (23.949 unităţi), Italia (15.368 unităţi) şi Spania/Insulele Canare (14.285 unităţi).

Evoluţia pozitivă a Dacia în vestul Europei refelectă o schimbare a mentalităţii cumpărătorilor, notează grupul Renault. Potrivit unui studiu realizat în acest an, 29% din europenii care intenţionează să cumpere o maşină nouă îşi propun să cheltuiască sub 8.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici