Wimmer: Erste şi-a menţinut expunerea pe România la 8,6 miliarde euro

Erste Group şi-a menţinut în acest an expunerea pe România, aceasta fiind la finalul trimestrului al doilea de circa 8,6 miliarde euro, potrivit directorului financiar al grupului, Manfred Wimmer.

235 afișări
Imaginea articolului Wimmer: Erste şi-a menţinut expunerea pe România la 8,6 miliarde euro

Wimmer: Erste şi-a menţinut expunerea pe România la 8,6 miliarde euro (Imagine: Doru Nica / MediafaxFoto)

"Această evoluţie reconfirmã angajamentul ferm asumat de Erste Group faţă de România, în condiţiile în care obiectivul nostru rămâne neschimbat. Facem totul pentru a susţine economia şi a ajunge la o creştere inteligentă şi sustenabilă", a afirmat el.

Wimmer a adăugat că în acest context decizia BCR de concentrare pe creditarea în lei reprezintă "pasul firesc" şi că mai ales în prezent, când programul Prima Casă în euro se apropie de final, clienţii au alternativa unui credit ipotecar în lei cu avans redus şi fără riscuri valutare.

"Credem că aceasta este direcţia în care ar trebui să se dezvolte piaţa, deoarece creditarea în moneda locală răspunde cel mai bine nevoilor financiare ale clienţilor", a mai spus Wimmer.

Analistul Erste Juraj Kotian a afirmat că pe ansamblu băncile care raportează la Banca Reglementelor Internaţionale (BRI) au redus creditarea directă către România cu 1,5 miliarde de euro, din care 1,1 miliarde euro către bănci şi 400 de milioane de euro către instituţii nebancare.

"Pe baze consolidate, expunerea acestora pe România a rămas aproape la acelaşi nivel în euro, în timp ce declinul expunerii calculate în dolari poate fi explicat prin variaţia cursului euro/dolar. (...) Grupurile bancare franceze şi-au redus expunerea cu 1,5 miliarde de euro pe baze consolidate, sumă prea mare pentru a fi explicată prin variaţia cursului de schimb euro/leu", a spus Kotian.

BCR este cea mai mare bancă de pe piaţa locală în funcţie de active, cu peste 16 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici