Ziarul Financiar: Băncile câştigă 2 milioane de euro pe zi din dobânda plătită de BNR pentru depozit

Cum au ajuns băncile să câştige 2 milioane de euro pe zi din dobânda plătită de BNR pentru depozite? Băncile au bani, dar preferă să îi parcheze la BNR la dobândă de 6%, în loc să dea mai multe credite, anunţă Ziarul Financiar.

540 afișări
Imaginea articolului Ziarul Financiar: Băncile câştigă 2 milioane de euro pe zi din dobânda plătită de BNR pentru depozit

Piaţa interbancară a avut şi în luna martie un excedent de lichiditate mare, de aproape 45 mld. lei medie zilnică, în timp ce ROBOR la 3 luni a scăzut lent, până la 6,05%. Anterior, în februarie surplusul de lichiditate a fost de circa 47 mld. lei medie zilnică, după ce în ianuarie 2024 urcase la un record, de aproape 61 mld. lei medie zilnică, cel mai mare nivel de după 2012.

Astfel, pe ansamblul primului trimestru (T1) din 2024 excedentul mediu de lichiditate din piaţa interbancară a fost de circa 50 mld. lei (10 mld. euro), medie zilnică.

Această situaţie arată că băncile au bani, dar preferă să îi parcheze la BNR la dobândă de 6%, în loc să dea mai multe credite.

Practic, surplusul de lichiditate este plasat de bănci în depozite pe o zi la BNR, la facilitatea de depozit, cu o rată de dobândă de 6%.

La un nivel mediu al depozitelor de 10 mld. euro (echivalent), medie zilnică, depozite plasate de băncile comerciale la BNR în T1, la o dobândă de 6% pe an (cât este dobânda remunerată băncilor de banca centrală la facilitatea de depozit), băncile obţin câştiguri de circa 2 mil. euro/zi doar din banii parcaţi astfel la banca centrală. Ipotetic, dacă băncile ar plasa mare parte sau toţi banii din conturile curente ale românilor la BNR pe o zi câştigurile ar fi de miliarde de euro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici