COMENTARIU Valeriu Suhan: Abuzul ca mentalitate

922 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Valeriu Suhan: Abuzul ca mentalitate

Abuzul ca mentalitate

Mă gândesc la mentalitatea domnului Ludovic Orban. Ce fel de gândire o avea domnia-sa ?

Nu, nu mă interesează neapărat cea rezultând din calitatea de prim ministru al României, ci aşa, în general. Cum o fi ca om.

Motivul nu e curiozitatea pur şi simplu, ci mai degrabă cea generată de dezgustul faţă de declaraţiile domniei sale de acum două zile, în prezenţa aliaţilor Dan Barna, Dacian Cioloş şi a pupilei de pripas, Nicuşor Dan.

A zis domnul Orban că acum are încredere să dea banii la Bucureşti, aluzie la faptul că Gabriela Firea nu mai e primar general.

După cum se ştie, actual primar general este domnul Nicuşor, din câte înţeleg mâna dreaptă şi piciorul stâng ale premierului, în Bucureşti.

Deci, cu domnul Nicuşor Dan primar general, premierul României zice că are încredere să transfere bani către Bucureşti.

Acum, cred că sunt necesare câteva precizări pentru cei care eventual, nu sunt familiarizaţi cu specificul Capitalei.

În primul rând, banii despre care cu generozitate măcar şi numai nepotrivită, ne vorbea domnul Orban, sunt ai bucureştenilor înşişi.

Sumele alea de bani, mari, consistente, provin din TVA precum şi din impozitele plătite de către firmele din Bucureşti, către stat.

În treacăt fie spus, Bucureştiul pe care domnul Orban îl respectă după cum vedeţi, adică spre deloc, produce cam un sfert din PIB-ul României.

Deci, banii ăia trebuiau returnaţi bucureştenilor fără doar şi poate, conform legii.

Nimic nu l-a impresionat pe premier.

Ce dacă milioane de oameni, locuitori ai Bucureştiului, au avut de suferit într-un mod cu totul nemeritat, din cauza abuzului ?!

Ce contează că i-a ţinut în frig şi cu igiena la lighean, important a fost să-şi impună candidatul, cu preţul umilirii a milioane de oameni.

Important era ca banii să fie folosiţi ca armă cu caracter letal, împotriva Gabrielei Firea.  

Păcat e că legea nu prevede sancţiuni pentru eludarea obligaţiei guvernului de a plăti aceste sume, care nu sunt ale lui.

Măcar s-ar contracara nesimţirea.

De altfel, bugetul Municipiului Bucureşti se bazează aproape în exclusivitate pe aceste sume de bani, datorate de către guvern, spre deosebire de sectoarele Capitalei, care colectează taxele şi impozitele locale.

Capitala, fără banii care i se cuvin de la guvern, la care e deplin îndreptăţită, e out.

Din banii ăştia, municipalitatea acoperă costurile subvenţionării transportului public şi căldurii, ale celor 19 spitale si 15 teatre, doar pentru a menţiona pe cele mai importante.

Despre domnul Orban n-am crezut că-i aşa de negru în cerul gurii cum auzisem, dar uite că e.

Din declaraţia aia rezultă că domnul Orban n-are mamă, nare tată, e făcut de o mătuşă cu un plutonier major.

Poţi să te uiţi de unde vrei la declaraţia aia, că tot aia se vede, abuzul cras şi dispreţul faţă de capitala ţării şi locuitorii săi.

Imaginile conţinând declaraţia în sine, surprinse, culmea, chiar într-un video propagandistic al noului primar general, arată şi că cineva, nu ştiu cine, e cam tâmpit, ori de-a dreptul nesimţit.

Nu că m-ar mira.

Să laşi exprimarea aia să ajungă în spaţiul public, când tu vrei să te lauzi şi să-ţi apropii locuitorii, nu poate fi decât rezultatul uneia dintre cele două variante.

Sau al amândurora, la un loc.

Una peste alta, ticăloşia asta rămâne ca o palmă dată bucureştenilor.

Mare om, mare caracter domnu’ Orban...

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici