COMENTARIU Lelia Munteanu: Vor reuşi rabinii ultra-ortodocşi să oprească violenţele de stradă?

3251 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Vor reuşi rabinii ultra-ortodocşi să oprească violenţele de stradă?

Protestele violente ale ultra-ortodocşilor au continuat şi azi-noapte, în Ierusalim şi Bnei Brak. Rabinii comunităţilor haredi - în funte cu venerabilul Chaim Kanievsky (foto, 93 de ani) care în octombrie trecut a scăpat ca prin minune de Covid-19 - au promis că vor aplana lucrurile, ba chiar că vor emite o decizie pentru interzicerea manifestaţiilor, ameninţându-i cu excluderea din ieşive (şcolile confesionale) pe cei care vor mai participa la tulburări. Ceea ce vine în contradicţie cu declaraţiile politicienilor care îi susţin şi care consideră că protestatarii sunt o mână de extremişti marginali.

E momentul în care liderii religioşi îşi vor da măsura influenţei asupra enoriaşilor.

Studiul realizat în noiembrie de Centrul Guttman pentru sondarea Opiniei Publice si Cercetare Politică evidenţia un adevăr cunoscut: foarte puţini ultra-ortodocşi au încredere în instituţiile statului. 86,5 la sută n-au încredere în Poliţie, 75 la sută n-au încredere în ministerul Sănătăţii (deşi au avut până de curând un ministru de-al lor, pe Yaakov Litzman), 62 la sută n-au încredere în premier (deşi Netanyahu, din motive electorale, le-a dat o mulţime de dispense de la măsurile anti-covid).

Cel mai influent dintre liderii ultrareligioşi, rabbi Kanievsky, e prea absorbit să identifice în Talmud semnele că Mesia a şi sosit. E greu să-i ceri să audă larma războiului care se desfăşoară în inima Bnei Brak-ului, sub ferestrele sale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici