COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Relansarea începe cu o pauză...

626 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Relansarea începe cu o pauză...

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Relansarea începe cu o pauză...

Ne-a dat Europa cu PNRR-ul în cap !

L-au citit şi au constatat că suntem nişte loaze.

Bine, dacă te iei după domnul ministru Ghinea, a fost doar o ciornă, aşa, la mişto cum ar veni,  să aibă un subiect de „consultări”.

Adevărul e că domnul ministru şi echipa domniei sale au primit o palmă.

La figurat, evident...

Nu ştiu dacă îi afectează sau nu dar pentru noi, cu siguranţă, e o umilinţă.

Umilinţa unei ţări neputincioase în faţa indolenţei şi imposturii propriilor conducători.

Deci, domnului ministru Ghinea i s-a pus fiţuica în braţe şi i s-a arătat uşa. Spre casă...

Între timp, am aflat şi noi despre acest deznodământ.

Furios că ştim despre insuccesul său, deşi e şi al nostru până la urmă, domnul ministru s-a pus pe comunicat.

Am aflat astfel că nu e nici o nenorocire, e chiar normal, că o să corectăm, o să reevaluăm şi că la vară o să fie cald.

Totul e sub control ai crede.

Nu şi pentru domnul preşedinte Iohannis.

Excelenţa sa a convocat urgent o întrunire cu cei responsabili cu PNRR.

Sigur, nu înainte de a verifica situaţia zăpezii de pe pârtii.

Cele 30 de miliarde de Euro, rămase din cele 80 despre care ne tot vorbea încă de anul trecut domnul preşedinte, riscă să rămână doar în discursurile Excelenţei sale.

Că asta îi strică socotelile, rămâne s-o discute cu domnul Ghinea. Doar, domnia sa e cel care i le-a încurcat.

Că ni le strică nouă şi rămânem, Doamne fereşte, fără banii ăştia sau cu mult mai puţini, asta e o treabă care face din domnul Ghinea ţinta scuipatului naţional.

Bine, acum ce să zic, domnul Ghinea a mai fost ministru al aceluiaşi domeniu iar renumele său e legat de cifra „zero”, deci omu’ n-ar fi la prima „realizare”.

M-am uitat şi eu pe „net” să văd ce şi cum, ce-a vrut UE de la noi şi am aflat ceea ce domnul Ghinea ar fi trebuit să viseze deja.

Încă din Iunie 2020 Parlamentul European a adoptat Regulamentul privind taxonomia, adică un sistem de clasificare pentru activităţile economice durabile.

Ăsta e documentul pe care se bazează oficialii europeni în evaluarea proiectelor ţărilor membre.

O fi ştiut, n-o fi ştiut domnul Ghinea ?

Poate-i spune Preşedintelui.

Când o coborî de pe munte...

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici