PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Pensionarii speciali” ai SRI preamăresc ”plămada celestă” a lui Ceauşescu

  • •Conspiraţia fostei Securităţi: ”contrarevoluţia tăcută”.
  • •Îi plătim regeşte cu pensii speciale, pe foştii securişti care ne-au umilit.
9541 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Pensionarii speciali” ai SRI preamăresc ”plămada celestă” a lui Ceauşescu

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Pensionarii speciali” ai SRI preamăresc ”plămada celestă” a lui Ceauşescu

Beneficiari ai unor pensii de şapte pînă la zece ori ori mai mari decît ale fostelor victime, acţionari, proprietari ai unor firme, maşini şi imobile opulente, foştii securişti, ”reciclaţi profesional” în Serviciul Român de Informaţii au ajuns să sfideze România. ”Troiţa de la Piteşti” a fostului securist Şovar se extinde în toată ţara, prin gesturi incalificabile, rămase nesancţionate de conducerea SRI, care doar formal s-a delimitat de fosta poliţie politică. De fapt, deşi resurecţia comunismului chiar ar trebui privită ca o problemă de securitate naţională, pensionarii sereişti, în marea lor majoritate proveniţi din cadrele Securităţii, trecuţi în rezervă la 55 de ani, profită de peste un deceniu de pensii speciale, deşi cei mai mulţi sînt deja condamnaţi prin sentinţe definitive pentru ”poliţie politică”. Apărîndu-şi ”valorile”, au început, pe banii noştri, cultivarea publică a ”panteonului” propriilor eroi: primul dintre aceştia, Nicolae Ceauşescu – ”plămadă celestă” a ”Neamului Românesc”.

Conspiraţia fostei Securităţi: ”contrarevoluţia tăcută”

”Pensionarii din SRI” sînt un eufemism. De fapt, ei provin în larga majoritate din Securitate. Grupaţi în Asociaţia Cadrelor în Rezevă şi Retragere din SRI, care foloseşte ca siglă însemnele Serviciului, cei mai mulţi – pînă acum, am găsit în jur de o treime, chiar dintre conducătorii filialelor Asociaţiei – au fost condamnaţi, prin sentinţe definitive, în urma sesizărilor întreprinse de CNSAS, pentru acţiuni de încălcare a drepturilor şi libertăţilor omului, în timpul regimului Ceauşescu, pe cînd activau în Securitate. Nu e grav, e foarte grav – se dovedeşte astfel că SRI şi-a încălcat propriul statut şi propria lege, prin încadrarea şi promovarea lor în serviciu (cei mai mulţi au fost pensionaţi, de la gradul de locotenenţi şi căpitani în 1989, drept colonei şi generali SRI, cu pensiile aferente) şi îl încalcă în continuare, prin aceea că nu încetează să gireze o Asociaţie în care foştii securişti promovează cultul lui Ceauşescu, preamăresc regimul totalitar şi fostele lor practici represive.

Îşi permit să o facă – au bani, putere, relaţii – consolidate după 1989, cît au activat în SRI – şi nimic nu le stă în cale. Serviciul, care îi patronează şi le dă pensiile foarte ”speciale”, de care foştii securişti beneficiază deja de decenii, (”colectate” de la noi) îi priveşte cu îngăduinţă şi blîndeţe, chiar şi cînd ridică troiţe pentru ”eroii de pe frontul nevăzut” al Securităţii, cînd îl jelesc pe Ceauşescu şi realizările lui precum Canalul şi chiar cînd îl sfidează pe actualul director Eduard Hellvig, cînd acesta încearcă să se disocieze de fosta Securitate (inutil, aş remarca, pentru că faptele subordonaţilor îl contrazic). SRI patronează, de fapt, cu sigla sa, acţiunile din ACMRR – SRI, unde resurecţia comunismului şi securismului e în floare. Şi cînd Hellvig spune altfel, rezerviştii SRI nu fac decît să-l socotească ”nebun”, cum a declarat public unul dintre ei, Dumitru Şovar, de la filiala Piteşti a Asociaţiei.

Acesta din urmă reprezintă portretul-tip al fostului securist pensionar. Patron al unei firme de securitate şi pază din Piteşti cu numai cîţiva angajaţi, are prin puterea şi influenţa lui de ”ofiţer de informaţii”, calitate cu care se recomandă în continuare, toate contractele (prin ”încredinţare directă” pe care instituţiile statului le pot acorda, atît în oraş, cît şi în împrejurimi. Şi, în restul timpului, promovează comunismul şi eroismul Securităţii.
Dumitru Şovar are marele merit, de fapt, că - atît prin troiţa ridicată sfidător la Piteşti, cît şi prin recentul ”pelerinaj” întreprins de pensionarii securişti din Argeş şi Vîlcea la ”fraţii securişti” în Moldova în care s-au închinat pios pe la mînăstiri şi monumente şi au împărţit  pliante în care stau alături chipurile lui Bălcescu, Cuza şi Ceauşescu, însoţite de un text encomiastic şi patriotard, preamărind naţional-comunismul, ”eroii neamului” morţi în exil sau ultimul ”asasinat” la Tîrgovişte, ca urmare a ”conspiraţiilor mondiale” împotriva Romîniei - mi-a atras atenţia şi asupra restului membrilor filialelor ACMRR – SRI din ţară şi de la Bucureşti.

Peste tot, asociaţia e condusă de fapt de securişti. ”Sereiştii” fără stadii în Securitate sînt puţini şi mai tăcuţi decît lebedele, într-un cor de preamărire a eroismului Securităţii şi de negare a democraţiei. Ce se întîmplă vocal la Piteşti, unde Şovar îşi face de cap şi tipăreşte pliantele în care i-a aşezat alături pe Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza şi Ceauşescu, cu bani încasaţi din contractele publice pe care le ia pe bandă şi prin atribuire directă firma sa minusculă de ”pază şi protecţie”, care n-ar fi de fapt în stare nici să păzească un butic, se întîmplă, mai mult sau mai puţin la fel, în întreaga ţară.

Datorită lui Şovar, am întreprins o mică investigaţie şi ceea ce am descoperit m-a şocat: de fapt, sub umbrela ACMRR – SRI, practic a Serviciului Român de Informaţii, se desfăşoară o ”contrarevoluţie tăcută”. O adevărată conspiraţie a fostei Securităţi, împotriva micilor noastre cuceriri din 1989, care nu numai că sînt vehement negate şi puse la zid, dar acţiunile securiştilor de dinainte de revoluţie, cînd apărau dictatura, sînt preamărite. Informatorii sînt ”reactivaţi” sau şantajaţi, reţelele ”de serviciu” sînt repuse în funcţiune şi întregul ”aparat” e de fapt încă în funcţiune.

Recenta ”expediţie” organizată de Dumitru Şovar şi ceilalţi foşti securişti din Argeş şi Vîlcea la ”fraţii lor” din Moldova a scos în evidenţă această unitate a Securităţii, cît şi liantul ei – imaginea lui Ceauşescu, socotit ”plămadă celestă” şi aşezat alături de marile figuri ale neamului, devenite peste noapte eroi şi efigii ale Securităţii. Nu că foştii securişti fac politică, fac mai rău decît atît – şi o fac pe bani serioşi, pe ”pensiile speciale” pe care le încasează de ani buni, de la noi, cei care-i plătim ca să ne dispreţuiască în continuare.

Îi plătim regeşte cu pensii speciale, pe foştii securişti care ne-au umilit

Să revin însă la exemplele promise. Ca şi Şovar la Piteşti, filialele din ţară ale ACMRR – SRI sînt conduse de fostele cadre ale Securităţii. Să le luăm pe rînd. La Alba, în fruntea Asociaţiei este Cristea Victor, originar din judeţ, născut la Galda de Jos, în 1 mai 1960. După absolvirea Şcolii de Securitate de la Băneasa, a lucrat în Inspectoratul Judeţean de Securitate, din 1972. Din 1981, a fost promovat la gradul de căpitan, poziţie în care l-a găsit şi Revoluţia – care l-a promovat la rangul de general de brigadă, în Serviciuiul Român de Informaţii. ”Pensionarul special” Cristea conduce filiala Alba a ACCMR – SRI. În judeţul vecin, Bistriţa, filiala pensionarilor de lux din Securitate sau SRI, se vede că totuna, e condusă de colonelul Dumitru Borzan, care la debutul său în DSS a lucrat, cu gradul de locotenent major şi ”lucrător operativ” în DUI (dosarul de urmărire informativă) cu numărul ”666”, întocmit de Securitate dizidentei Doina Cornea.

Nici la Cluj, situaţia nu e mai ”roză”: filiala este condusă de colonelul SRI (fost securist) Liviu Banias, care a fost găsit de CNSAS ca autor al unor acţiuni de poliţie politică (dosar 9020/2/2011, la Curtea de Apel Bucureşti). Şi cam aceeaşi (sau în curs de investigare, la CNSAS) e situaţia în cele mai multe judeţe din Ardeal.

În sud, însă, unde filialele sînt conduse de la ”Centrala” din Bucureşti de către generalul SRI Ion Stoica, fost şef al ”Centrului Operativ Zonal” Muntenia al Serviciului Român de Informaţii (şi fost securist mai bine de un deceniu, începînd din 1978, cînd a ieşit de pe băncile Şcolii de la Băneasa), situaţia e de-a dreptul ”roşie”. La Gorj, colonelul SRI Făget Ion a fost de fapt ”agent al poliţiei politice comuniste”, ”a urmărit activitatea desfăşurată de persoane pe linia foşti condamnaţi politic şi secte”, precum şi a celor ”care aduc injurii şi calomnii politicii partidului şi statului nostru, denigrează realităţile din ţara noastră şi elogiază modul de viaţă occidental”. Colonelul Făget iubeşte acum ”modul de viaţă occidental”, pe care şi-l permite prin ”pensia specială” pe care o primeşte, dar nu încetează să creadă că tot ceea ce a făcut, inclusiv persecutarea foştilor deţinuţi politici a fost un act patriotic, deşi CNSAS a constatat la 22.05.2007, printr-o Decizie, acţiunile sale de poliţie politică. Domnul colonel Făget nici nu s-a ostenit să o conteste. La Dolj, ACMMR – SRI e condusă de colonelul Olariu Gheorghe, care în 1989 era căpitan de securitate. I s-au constatat de către CNSAS acţiunile de poliţie plolitică, iar acestea au fost confirmate printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, cu numărul 258/19.01.2010.

La Giurgiu, Asociaţia rezerviştilor din SRI e condusă de colonelul Garagancea Ion, născut în 1  mai 1961 în localitatea Pristol din Mehedinţi, care din 1986 a lucrat la Securitatea judeţeană giurgiuveană, unde s-a ocupat cu ”urmărirea persoanelor care audiază şi colportează ştirie postului de radio Europa Liberă”, îngrădindu-le acestora mai multe drepturi constituţionale şi supunîndu-i la acte de persecuţie politică, aşa cum s-a constatat prin Decizia Colegiului CNSAS 1494/7.11.2016, rămasă definitivă prin necontestare. Colonelului Garagancea, ca şi lui Făget, n-are de ce să le fie ruşine: ”au apărat patria”, cred ei cu tărie. De noi înşine. Aşa cum o apără în continuare, ca pensionari de lux ai democraţiei.

Filiala din Olt a rezerviştilor SRI (de fapt, a foştilor securişti) e condusă ”în mod reprezentativ” de colonelul veteran (din Securitate, fireşte) Ispas Nicolae, care a intrat în poliţia politică comunistă încă din 1956, fiind un ”combatant al luptei contra bandiţilor” din munţi şi a Elisabetei Rizea. Din 1982, a condus Anchetele Penale la Securitatea din Vîlcea, din 1986 a fost comandantul Securităţii la Drăgăşani şi s-a pensionat din Departamentul Securităţii Statului la 19 februarie 1988, cu gradul de colonel. Deşi în 3 iunie 2007 CNSAS a stabilit despre colonelul Ispas că ”a fost agent al poliţiei politice comuniste”, el ia pensie de colonel de securitate de aproape 35 de ani şi conduce, de la înfiinţare, filiala judeţeană Olt a cadrelor în rezervă şi retragere din Serviciul Român de Informaţii, cu care, declaratitv, Securitatea ”n-a avut nicio legătură”.

La Vîlcea, filiala cea mai apropiată de sufletul lui Dumitri Şovar şi alături de care acesta a organziat recenta ”excursie operativă” în Moldova, de unde Şovar a primit un larg sprijin pentru ridicarea ”troiţei eroilor Securităţii” din Piteşti, Asociaţia Cadrelor în Rezervă şi Retragere din SRI e condusă de colonelul Predişor Gheorghe, şi el un veteran al Securităţii. Născut în 4 februarie 1950 în satul Olari din Vîlcea (cred că e vorba de satul meşterilor olari din Horezu), Predişor a preferat să intre în Securitate: după absolvirea Şcolii de Ofiţeri de la Băneasa, a fost încadral ca locotenent la Securitatea judeţeană, în 1972. Din 1975 pînă în 1981 a urcat treapta superioară de locotenent major, din 1981 pînă în 1987 a fost căpitan, iar Revoluţia l-a găsit cu gradul de maior de securitate. Revoluţia l-a făcut ofiţer de informaţii, cu gradul de colonel. De fapt, aşa cum s-a stabilit de către Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa 3281/9.05.2011, colonelul Predişor, tovarăşul de ”troiţă” şi cel mai bun prieten de comemorări, excursii tematice ceauşiste şi parastase pentru securiştii de la Vîlcea are atribute perfecte, pentru valorile împărtăşite de fostul securist Dumitru Şovar.

Citez din sentinţa 3281: ”activitatea lui Predişor Gheorghe (în Securitate – n.n.) se remarcă prin acţiunile ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Dar ”pîrîtul” a avut o altă părere: ”după absolvirea Şcolii de ofiţeri a Ministerului de Interne (cea de la Băneasa, iarăşi nota mea), din anul 1972 a lucrat ca ofiţer la Securitatea judeţului Vîlcea, aparţinînd Departamentului Securităţii Statului, componentă a Ministerului de Interne, pînă la 22 decembrie 1989. După evenimentele din decembrie 1989, odată cu înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii, a fost preluat de această instituţie, continuînd activitatea ca ofiţer de informaţii, deţinînd şi funcţii de comandă la Secţia de Informaţii a judeţului Vîlcea. Începînd cu anul 1995, pînă la 31 decembrie 2005 a fost transferat la Serviciul de Informaţii Externe, din anul 2006 fiind pensionat. Ca urmare, statutul său legal e acela de ofiţer de informaţii, aşa cum rezultă din livretul militar, a cărui copie o anexează. În consecinţă, nu recunoaşte această calitate”. Numai că aceeaşi sentinţă consemnează, în rezumat, pe nu mai puţin de 10 pagini, nenumărate exemple de acţiuni prin care maiorul de Securitate Predişor, ”omida” din care avea să se nască ”fluturaşul” colonel SRI şi SIE, a nenorocit sute şi sute de oameni.

Aceşti oameni, despre care mi-a reamintit colonelul Şovar, prin acţiunile sale de preamărire a Securităţii şi a lui Ceauşescu, nu fac deloc parte din ”dezbatrerea publică” asupra ”pensiilor speciale”, pe care noi continuăm să le oferim lor pe tavă, prin intermediul SRI, SIE, SPP, ori ”doi şi-un sfert”, pentru că ne-au ascultat, urmărit, anchetat şi umilit înainte de 1989, silindu-ne să trăim în frică. Aşa că, de la profesor la mecanic de locomotivă, simplu fermier ori cadru universitar, ne merităm soarta. Noi îi ţinem în spate. Va urma.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici