Accidentul din Spania: Mecanicul trenului deraiat în Spania, inculpat şi eliberat sub control judiciar

Mecanicul trenului care a deraiat miercuri la Santiago de Compostela, un accident soldat cu 79 de morţi, a fost inculpat duminică pentru "79 de fapte de omucidere prin imprudenţă" şi eliberat sub control judiciar, a anunţat un tribunal regional din Galicia.

1469 afișări
Imaginea articolului Accidentul din Spania: Mecanicul trenului deraiat în Spania, inculpat şi eliberat sub control judiciar

Accidentul din Spania: Mecanicul trenului deraiat în Spania, inculpat şi eliberat sub control judiciar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Francisco José Garzon Amo, în vârstă de 52 de ani, este suspectat că nu a frînat la timp, la intrarea într-un viraj periculos, în care viteza este limitată la 80 de kilometri pe oră.

Audiat timp de aproape două ore de către judecătorul Luis Alaez la un tribunal de la Santiago, mecanicul a fost "inculpat pentru 79 de fapte de omucidere şi un anumit număr de fapte care au antrenat răniri, toate comise prin neglijenţă profesională", a anunţat tribunalul într-un comunicat.

Însă Francisco José Garzon a fost eliberat, judecătorul apreciind că nu există un "risc să fugă sau să distrugă probe".

El urmează să se prezinte la tribunal săptămmânal, nu va putea să părăsească teritoriul spaniol timp de şase luni fără autorizaţie judiciară, iar licenţa de mecanic de tren i-a fost retrasă în aceeaşi perioadă, a adăugat tribunalul.

Mecanicul a fost arestat joi, în timp ce, uşor rănit, se afla la spital, şi a fost plasat în detenţie preventivă "pentru presupuse fapte de omucidere prin imprudenţă". El a sosit duminică la tribunal, într-o maşină de poliţie, încătuşat.

El este suspectat că nu a frânat la timp, la intrarea într-un tronson în care viteza autorizată este redusă de la 220 la 80 de kilometri pe oră. În acest loc, într-un viraj periculos, s-a produs accidentul, la aproximativ patru kilometri distanţă de Santiago de Compostela.

Potrivit unei comunicări radio cu gara, chiar înainte de accident, dezvăluită de cotidianul El Pais, Francisco José Garzon, un feroviar experimentat, mecanic de tren începând din 2000, a recunoscut că mergea cu o viteză de 190 de kilometri pe oră, în loc de 80.

Accidentul s-a soldat cu 79 de morţi. Duminică erau spitalizaţi 70 de răniţi, dintre care 22 în stare gravă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici