LIVE TEXT Alegeri SUA 2020. Joe Biden conduce alegerile în Arizona, Georgia, Pennsylvania şi Nevada. Cursa pentru Casa Albă rămâne strânsă pe măsură ce voturile sunt numărate în statele cheie care ar putea decide preşedinţia

  • Americanii află curând cine este noul preşedinte al Statelor Unite. Alegerile din SUA se apropie de un rezultat.
  • Vineri seară, republicanii au solicitat oficial intervenţia Curţii Supreme pentru a clarifica situaţia voturilor din Pennsylvania.
  • Joe Biden a ajuns pe primul loc în statul Georgia, iar avansul său creşte în Pennsylvania şi Nevada.
  • Donald Trump contestă numărarea voturilor din 4 state: Wisconsin, Pennsylvania, Michigan şi Georgia. Procesele lui Trump, respinse în Georgia şi Michigan
  • Echipele lui Donald Trump şi Joe Biden se pregătesc de posibile litigii dacă rezultatul scrutinului va fi incert. Donald Trump a preconizat că rezultatul scrutinului ar putea fi decis de Curtea Supremă de Justiţie, ca în 2000, în disputa Al Gore - George Bush
Urmărește
201590 afișări
Imaginea articolului LIVE TEXT Alegeri SUA 2020. Joe Biden conduce alegerile în Arizona, Georgia, Pennsylvania şi Nevada. Cursa pentru Casa Albă rămâne strânsă pe măsură ce voturile sunt numărate în statele cheie care ar putea decide preşedinţia

Ultimul sondaj din SUA înainte de alegerile prezidenţiale: pe cine desemnează ca favorit

 
Ultimul sondaj le oferă speranţe reale susţinătorilor lui Donald Trump şi anxietăţi democraţilor lui Joe Biden.
Statul a fost un barometru pentru ultimele trei alegeri prezidenţiale, decizia Iowa corespunzând rezultatului general. În 2016, Trump a câştigat Iowa cu o diferenţă mare, obţinând 51,1% din voturi faţă de 41,7% Hillary Clinton.
 
În medie, sondajul din Iowa de acum îl plasează pe Trump în faţă cu 2 puncte, mult mai puţine decât acum patru ani.
 Potrivit CNN, dacă sondajul reflectă realitatea, Trump se află într-o poziţie mult mai bună decât se presupunea, iar cei doi s-ar afla într-o cursă mult mai apropiată decât mulţi se aşteaptau.
 
Puţine - dacă există - dintre sursele de câştig ale lui Biden către cele 270 de voturi electorale trec prin Iowa. Dar dacă Biden nu se descurcă mult mai bine în Iowa decât Clinton în urmă cu patru ani, atunci democraţii ar putea fi îngrijoraţi că nu se descurcă mai bine nici în alte locuri.
 
Într-adevăr, scrie CNN, este posibil ca Trump să câştige Iowa cu o diferenţă mare care prevesteşte probleme în alte state, cum ar fi statele din Midwest - Michigan şi Wisconsin. 
 

Preşedintele SUA s-ar putea să nu fie anunţat în noaptea de 3 noiembrie 

 
Presa americană prognozează că numărul mare de voturi anticipate vor prelungi numărătoarea. Este pentru prima dată în istoria SUA când s-ar întâmpla acest lucru. Şi asta nu o spun comentatorii sau analiştii, dar chiar şefii celor mai importante trusturi de presă americane, fie ele pro-democrate sau pro-republicane.   
 

Ce se întâmplă dacă rezultatul scrutinului va fi unul incert

 
 
Echipele lui Donald Trump şi Joe Biden se pregătesc de litigii electorale în cazul unui rezultat strâns în scrutinul prezidenţial
Avocaţii echipelor electorale se pregătesc să conteste rezultatele în state disputate. Un alt scenariu ar fi deciderea rezultatului scrutinului prezidenţial de către Congres. 
 
Donald Trump a preconizat că rezultatul scrutinului ar putea fi decis de Curtea Supremă de Justiţie.
 
În schimb, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, unul dintre liderii Partidului Democrat, le-a cerut colegilor din cadrul formaţiunii să se pregătească pentru un scenariu politic foarte rar, în care rezultatul scrutinului prezidenţial ar putea fi decis în Congres. Donald Trump contestă votul prin corespondenţă, iar politicienii democraţi se tem că actualul lider de la Casa Albă ar putea genera anularea buletinelor de vot asupra cărora există dubii. În această situaţie, dacă rezultatul scrutinului prezidenţial va fi incert, Camera Reprezentanţilor va trebui să decidă câştigătorul. 
 

Cine stă mai bine în sondajele electorale: Trump sau Biden

 
Joseph Biden avea un avans de 10% în raport cu Donald Trump în preferinţele electorale, la ultimul sondaj electoral. Totuşi, Donald Trump este aproape la fel de popular ca Joe Biden în statele decisive pentru rezultatul scrutinului. 
 
Joseph Biden este creditat cu 51% din intenţiile de vot, iar Donald Trump cu 41%, potrivit unui sondaj efectuat de Reuters/Ipsos. Indecişi sunt 4% dintre alegători, iar alţi 4% ar preferă al treilea candidat. 
 
Candidatul democratic la Casa Albă, Joe Biden, a votat miercuri, 28 octombrie, în oraşul natal Wilmington. Dacă va câştiga alegerile, Biden va fi cel mai bătrân preşedinte al Statelor Unite. 
 
În ceea ce îl priveşte pe Donald Trump, acesta a votat în Florida, înaintea lui Biden. 
 
Trump nu a fost ferit de COVID-19 în campania din acest an. Acesta şi soţia sa, Melania Trump, au fost confirmaţi pozitivi pentru COVID-19, pe 2 octombrie. Preşedintele s-a vindecat repede şi a reluat campaniile electorale. 
 
Pe tot parcursul campaniei electorale, subiectul pandemiei de coronavirus a fost un punct fierbinte al tuturor dezbaterilor şi discursurilor politice.  
 
 

Ce au spus Trump şi Biden despre pandemia COVID-19, economia SUA, schimbările climatice şi conflictul rasial 

 
Joe Biden a precizat că administraţia Trump nu şi-a făcut treaba cum trebuie în timp ce preşedintele Donald Trump a amintit că Obama şi democraţii care-l susţin pe Biden nu au reuşit să gestioneze epidemia de gripă porcină, mai puţin gravă.
 
”Avem 4% din populaţia lumii şi 20% din victime”, a spus Biden, precizând că Donald Trump şi staff-ul său nu au gestionat bine pericolul coronavirusului.
 
Pe de altă parte, Trump s-a apărat spunând că Biden ”nu ar fi putut face tot ce a făcut el”, referindu-se la măsurile aplicate în pandemie. Trump a mai precizat că ”a scăzut preţurile la medicamente” şi că ”suntem la câteva săptâmâni de un vaccin”. 
 
 

Discursurile de candidatură la alegerile prezidenţiale ale lui Trump şi al lui Biden 

Trump:  "Acesta este cel mai important scrutin din istoria ţării noastre. Ţara noastră poate merge fie într-o direcţie oribilă, fie într-o direcţie şi mai măreaţă", a declarat Donald Trump, prezent la Convenţia Partidului Republican, desfăşurată în Charlotte, Carolina de Nord. 
 
Biden a avut, la rândul său, un discurs puternic în cadrul Convenţiei Naţionale Democrate, care s-a desfăşurat online, în care a promis că va uni Statele Unite şi va ajuta ţara să depăşească o perioadă neagră.
 
"Aici şi acum vă dau cuvântul meu, dacă îmi încredinţaţi preşedinţia, vom putea depăşi această perioadă neagră. Voi fi un aliat al luminii, nu al întunericului. Împreună putem şi împreună vom reuşi să trecem peste această perioadă a întunericului din America. Vom alege speranţa înaintea fricii, fapte în faţa ficţiunii, corectitudine în faţa privilegiului", a spus Joe Biden. 
 
Actuala nominalizare a lui Biden este cea de-a treia a sa: în 1987, pe când era un tânăr senator, s-a înscris în cursa electorală, însă a trebuit să renunţe la puţin timp după, din cauza unui scandal de plagiat în care a fost implicat. 20 de ani mai târziu, el a candidat din nou, însă a fost surclasat de lupta la vârf dintre Barack Obama şi Hillary Clinton. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici