Avion pakistanez, direcţionat către Stockholm în urma unei ameninţări cu bombă

Un avion Boeing 777 al companiei Pakistan Airlines, care decolase din Canada şi se îndrepta către Pakistan, a aterizat sâmbătă în Suedia, în urma unei ameninţări cu bombă, au declarat surse aeroportuare, citate de CNN.

26 afișări
Imaginea articolului Avion pakistanez, direcţionat către Stockholm în urma unei ameninţări cu bombă

Avion pakistanez, direcţionat către Stockholm în urma unei ameninţări cu bombă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un canadian de origine pakistaneză, care a fost reţinut sâmbătă în Suedia şi bănuit de tentativă de atentat asupra unui Boeing 777 a fost eliberat în cursul după-amiezii, a anunţat Parchetul suedez, precizând că nu a formulat acuzaţii împotriva bărbatului.

"Procurorul de serviciu a decis să nu-l aresteze preventiv pe bărbatul suspectat că avea asupra sa explozibili", se arată într-un comunicat al Parchetului suedez.

"Bănuielile împotriva acestui bărbat nu erau suficient de solide pentru reţinerea sa şi, deci, este liber să părăsească Suedia", precizează comunicatul oficial, adăugând că nu poate furniza nici o altă informaţie în legătură cu acest caz.

TITLURILE ZILEI

Aeronava, care plecase de la Toronto (Canada) şi urma să ajungă la Karachi (Pakistan), a fost direcţionată către Stockholm, unde a aterizat sâmbătă dimineaţă, după ce autorităţile canadiene au primit un avertisment privind prezenţa la bord a unui bărbat care are asupra sa explozibili.

Poliţia suedeză a reţinut un bărbat aflat la bordul avionului, afirmând că acesta este cetăţean canadian de origine pakistaneză şi a fost reţinut sub suspiciunea de "pregătire în vederea sabotării unui avion". În urma percheziţiilor care au durat mai multe ore, poliţia suedeză nu a găsit explozibili la bordul avionului.

Avionul Boeing 777 aparţinând companiei Pakistan International Airlines (PIA), care aterizase la Stockholm în urma unei alerte cu bombă, a decolat în jurul orei locale 17.05 (18.05, ora României), îndreptându-se către Manchester.

Un purtător de cuvânt al aeroportului Arlanda din Stockholm a precizat că echipajul care a aterizat la Stockholm nu mai putea asigura zborul integral până în Pakistan, din cauza oboselii. Compania pakistaneză a decis să trimită avionul până la Manchester, de unde pasagerii vor fi transportaţi în Pakistan, a precizat Jan Lindqvist.

Autorităţile canadiene au anunţat că au declanşat o anchetă pentru a stabili dacă avertismentul, transmis telefonic de o femeie, a fost o "farsă" sau a avut o motivaţie reală.

Un purtător de cuvânt al companiei pakistaneze a precizat că la bordul aparatului se aflau 261 de persoane - 243 de pasageri şi 18 membri ai echipajului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici