Barack Obama îşi sărbătoreşte cei 50 de ani într-o perioadă politică delicată

Barack Obama şi-a sărbătorit ziua de naştere joi, când a împlinit vârsta de 50 de ani, o aniversare care are loc într-o perioadă delicată din punct de vedere politic pentru acesta, după lupta cu republicanii asupra ridicării plafonului datoriei şi obiectivul de a fi reales în 2012.

135 afișări
Imaginea articolului Barack Obama îşi sărbătoreşte cei 50 de ani într-o perioadă politică delicată

Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Miercuri seara, susţinătorii i-au cântat "La mulţi ani" preşedintelui, care participa, la Chicago, la o serie de evenimente în vederea colectării de fonduri pentru finanţarea campaniei sale electorale, departe de luptele din Congres.

"Nu puteam visa la un cadou mai bun, înainte de ziua mea, decât să petrec o seară cu voi", a declarat Obama. El a anunţat că fiica sa mai mare, Malia, în vârstă de 13 ani, va veni din tabără, joi, pentru a sărbători evenimentul în familie.

Niciun eveniment oficial nu era înscris pe agenda preşedintelui american, joi.

Într-un interviu recent, el a evocat faptul că atinge pragul simbolic de 50 de ani.

"Este evident, am părul un pic mai alb decât atunci când am fost învestit în funcţie, dar, în afară de acest lucru, mă simt foarte bine", a declarat el, pentru postul public de radio, NPR, adăugând că soţia sa îl ajută să treacă acest prag.

"Michelle spune că mă consideră, în continuare, seducător, iar eu cred că este tot ceea ce contează, nu?", a spus el.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev a fost unul dintre primii care i-a urat la mulţi ani preşedintelui american joi, într-un apel telefonic consacrat, de asemenea, discuţiilor cu privire la intrarea Rusiei în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

Obama, născut în 1961, în Hawaii, îşi sărbătoreşte ziua de naştere într-un moment în care cota sa de popularitate este foarte scăzută, opinia publică percepând soluţionarea dezbaterii asupra datoriei ca pe o victorie a republicanilor. El se confruntă, totodată, cu o economie care avansează lent şi cu o rată a şomajului ridicată, lucru care ar putea să-i afecteze campania în vederea realegerii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici