Barack Obama salută "pasiunea şi determinarea" adolescentei Malala Yousafzai

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a salutat vineri "pasiunea şi determinarea" adolescentei pakistaneze Malala Yousafzai, care a primit vineri Premiul Nobel pentru Pace împreună cu activistul indian Kailash Satyarthi, relatează AFP.

141 afișări
Imaginea articolului Barack Obama salută "pasiunea şi determinarea" adolescentei Malala Yousafzai

Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"La doar 17 ani, Malala Yousafzai a inspirat oameni din întreaga lume", a declarat Obama, el însuşi laureat al Nobelului pentru Pace, amintind că a cunoscut-o personal pe adolescenta pakistaneză în octombrie 2013.

"Acordând Premiul acestor două personalităţi, Comitetul Nobel evidenţiază necesitatea urgentă de protejare a drepturilor şi libertăţilor tuturor tinerilor", a adăugat Obama.

Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2014 a fost atribuit, vineri, tinerei pakistaneze Malala Yousafzai şi activistului indian Kailash Satyarthi, "pentru lupta lor împotriva exploatării copiilor şi tinerilor, pentru dreptul tuturor copiilor la educaţie", a anunţat Comitetul Nobel norvegian.

Adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai este prezentată ca fiind o activistă pentru dreptul femeilor la educaţie şi a devenit un simbol mondial al luptei împotriva extremismului după ce a supravieţuit unui atac al talibanilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici