Barack Obama se declară "dezamăgit" de decizia Rusiei de a-i acorda azil lui Edward Snowden

Preşedintele american Barack Obama s-a declarat marţi "dezamăgit" de decizia Rusiei de a-i acorda azil fugarului Edward Snowden.

875 afișări
Imaginea articolului Barack Obama se declară "dezamăgit" de decizia Rusiei de a-i acorda azil lui Edward Snowden

Barack Obama (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Am fost dezamăgit pentru că, chiar dacă nu am fi semnat tratatul de extrădare cu ei, în mod tradiţional noi am fi încercat să respectăm (cererile lor, n.red.) dacă ar fi fost cineva în afara legii sau suspectat că ar fi în afara legii în ţara lor", a declarat Obama în cadrul unei emisiuni televizate, marţi seara.

"Din anumite puncte de vedere, acest lucru ilustrează unele dificultăţi subiacente pe care le avem în ultimă instanţă cu Rusia", a adăugat el.

Obama a declarat că va participa la summitul G20 din septembrie de la Sankt Petersburg (Rusia), dar a refuzat să precizeze dacă va avea, cu această ocazie, şi întâlniri bilaterale cu preşedintele rus Vladimir Putin.

"Voi merge acolo pentru că summitul G20 este principalul forum la care se vorbeşte despre economie, economia internaţională, cu principalii lideri economici ai lumii", a explicat el.

Principiul unui summit Obama-Putin înaintea G20 de la Sankt Petersburg a fost avansat în iunie, dar Washingtonul a lăsat să planeze îndoiala, făcând implicit legătura între această întâlnire şi afacerea Edward Snowden, fugarul care a dezvăluit amploarea programului de supraveghere a comunicaţiilor electronice de către serviciile de informaţii americane.

Snowden era blocat de peste o lună în zona de tranzit a aeroportului Şeremetievo din Moscova.

Washingtonul a cerut în mai multe rânduri expulzarea informaticianului şi fostului consultant al serviciilor de informaţii americane către ţara sa, unde a fost inculpat pentru spionaj după ce a făcut dezvăluiri despre supravegherea electronică mondială desfăşurată de Statele Unite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici