Berlinul aminteşte Moscovei, după scrutinele separatiştilor, că a promis să respecte unitatea Ucrainei

Ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier le-a amintit luni autorităţilor ruse promisiunea pe care au făcut-o de a respecta "unitatea Ucrainei", la o zi după un scrutin organizat de către rebelii proruşi în estul acestei ţări.

208 afișări
Imaginea articolului Berlinul aminteşte Moscovei, după scrutinele separatiştilor, că a promis să respecte unitatea Ucrainei

Berlinul aminteşte Moscovei, după scrutinele separatiştilor, că a promis să respecte unitatea Ucrainei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vom judeca Rusia şi pe preşedintele (Vladimir) Putin în conformitate cu declaraţiile lor potrivit cărora unitatea Ucrainei nu va fi pusă în discuţie", a declarat Steinmeier într-o primă reacţie faţă de scrutin, în două mesaje postate pe Twitter.

Şeful diplomaţiei germane a apreciat totodată că acest "aşa-zis scrutin", considerat ilegal de către Uniunea Europeană (UE), "aduce atingere literei şi spiritului Acordurilor de la Minsk" încheiate pe 5 septembrie între Kiev şi rebeli cu susţinerea comunităţii internaţionale şi Moscovei.

Steinmeier reia asfel mesajul noii şefe a diplomaţiei UE Federica Mogherini. Ea a subliniat duminică seara că Acordurile de la Minsk rămân "mijlocul legal şi legitim" de desemnare a autorităţilor locale în partea de est a Ucrainei, controlată de către separatiştii proruşi.

Moscova a anunţat, la rândul ei, că "respectă" rezultatele scrutinelor şi apreciază, spre deosebire de occidentali, că acest vot "constituie unul dintre punctele importante ale Acordurilor de la Minsk" şi permite "legitimarea autorităţilor" separatiste.

Fără nicio surpriză, scrutinul organizat în aceste teritorii - aproape jumătate din regiunea Doneţk şi o mică parte din regiunea Lugansk - i-a confirmat în funcţii pe liderii rebeli instalaţi în vară la conducerea mişcărilor separatiste.

UE a catalogat această iniţiativă drept un "nou obstacol" în calea procesului fragil de pace, după un conflict de peste şase luni care s-a soldat cu peste 4.000 de morţi, iar autorităţile de la Kiev au denunţat-o drept "o farsă".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici