Biden: Suntem pe drumul cel bun şi vom deschide situl de la Deveselu

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a declarat, miercuri, la Cotroceni, că România s-a angajat în abordarea privind amplasarea scutului antirachetă, el adăugând: ”Suntem pe drumul cel bun în a dechide situl de la Deveselu”.

187 afișări
Imaginea articolului Biden: Suntem pe drumul cel bun şi vom deschide situl de la Deveselu

Biden: Suntem pe drumul cel bun şi vom deschide situl de la Deveselu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Joe Biden a declarat că a încercat să introducă mai devreme România în NATO.

”Dacă ar fi fost după mine, ar fi fost a 15-a aniversare. Eu am încercat să vă introduc mai devreme, pe vremea aceea preşedintetele Clinton glumea, spunea că mă implic atât de puternic în NATO că vroia să mute cartierul general în Delaware”, a spus Biden în declaraţia de presă susţinută alături de preşedintele Băsescu.

”Am avut speranţe mari pentru România, ca aliat, şi, domnule preşedinte, aceste speranţe au fost depăşite. Mi-aţi confirmat speranţele mele”, a mai spus Joe Biden, precizând că românii au fost alături de americani în Balcani, Irak şi Afganistan.

”Aproape o mie de militari ontinuă să servească în Afganistan, toţi plini de curaj, fără rezerve pe câmpul de luptă, şi aţi oferit o zonă de tranziţie, pentru a ne ajuta să retragem forţele din Afganistan şi, de asemenea, v-aţi angajat într-o misiune după 2014 în Afganistan”, a spus Biden.

El a arătat că România s-a angajat în abordarea modificată, gradată, privind scutul de apărare, în urmă cu cinci ani.

”Vreau să reafirm că suntem pe drumul cel bun şi vom deschide situl de amplasare a sistemului antirachetă de la Deveselu”, a spus Biden.

El a precizat că doreşte să încurajeze România să ridice bugetul pentru apărare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici