Bilanţul inundaţiilor din Thailanda a ajuns la 427 de morţi

Cel puţin 427 de persoane au murit în timpul inundaţiilor care afectează Thailanda de trei luni, un bilanţ cu peste 40 de morţi în plus faţă de marţi, au anunţat miercuri autorităţile.

207 afișări
Imaginea articolului Bilanţul inundaţiilor din Thailanda a ajuns la 427 de morţi

Bilanţul inundaţiilor din Thailanda a ajuns la 427 de morţi (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Autorităţile anunţau marţi 385 de victime. Bilanţul oficial nu înregistrează, până în prezent, niciun deces la Bangkok, unde mai multe cartiere din nord şi vest sunt inundate de o săptămână, iar nivelul apei ajunge şi până la un metru, informează AFP.

Deoarece centrul financiar şi de afaceri al capitalei thailandeze, cu 12 milioane de locuitori, nu este inundat, tot mai mulţi locuitori de la periferia inundată acuză autorităţile că i-au sacrificat pentru a salva centrul oraşului.

Între premierul Yingluck Shinawatra şi Primăria Bangkok a avut loc o dispută cu privire la cea mai bună modalitate de evacuare a enormei cantităţi de apă acumulată în nord, în urma unui muson foarte bogat în precipitaţii.

Shinawatra a cedat la cererea locuitorilor din nordul oraşului şi a deschis ecluzele pentru a reduce nivelul de apă din cartierele lor. Guvernatorul din Bangkok, Sukhumbhand Paribatra, a apreciat că hotărârea este periculoasă pentru anumite zone industriale.

De asemenea, şeful statului a refuzat solicitarea opoziţiei de a declara starea de urgenţă, care ar acorda mai multă putere militarilor în faţa protestelor locuitorilor.

Totodată, influentul conducător al armatei, Prayut Chan-o-Cha, a respins miercuri această eventualitate. "Utilizarea legii speciale va provoca o confruntare între populaţie şi soldaţi", a declarat el.

"Totul va fi rezolvat până în decembrie. Problema actuală este cum să fie apa evacuată rapid, în condiţiile în care au fost distruse diguri şi bariere în unele locuri. Dacă oamenii nu lasă apa să treacă, atunci va exista o problemă, inundaţiile vor dura, iar oamenii vor avea de suferit şi mai mult", a adăugat el.

Inundaţiile, cele mai importante din ultimele decenii, au afectat milioane de persoane, în principal în nordul şi centrul ţării.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici