Canada promite noi SANCŢIUNI împotriva Rusiei: "Pacea din Ucraina, ameninţată mai mult ca niciodată de la sfârşitul Războiului Rece"

Canada s-a angajat luni să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei ca reacţie la ofensiva unor "acoliţi" ai Moscovei în estul Ucrainei.

691 afișări
Imaginea articolului Canada promite noi SANCŢIUNI împotriva Rusiei: "Pacea din Ucraina, ameninţată mai mult ca niciodată de la sfârşitul Războiului Rece"

Canada promite noi SANCŢIUNI împotriva Rusiei: "Pacea din Ucraina, ameninţatĂ mai mult ca niciodată de la sfârşitul Războiului Rece" (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Pacea şi stabilitatea (din Ucraina) sunt ameninţate mai mult ca niciodată de la sfârşitul Războiului Rece", a declarat premierul canadian, Stephen Harper.

Ocuparea unor clădiri oficiale din mai multe oraşe din estul Ucrainei de către bărbaţi înarmaţi este "opera unor provocatori ruşi trimişi de regimul (preşedintelui Vladimir) Putin", a spus şeful Guvernului canadian.

"Canada va lua măsuri adiţionale" pentru a izola Rusia pe plan economic şi pe plan politic, a anunţat el.

Responsabili de tulburările din estul Ucrainei sunt "acoliţi" ai Moscovei care au "trecut graniţa" acestei ţări dinspre Rusia, a acuzat la rândul său ministrul canadian de Externe, John Baird.

Există "o paralelă foarte evidentă şi tulburătoare între ceea ce se produce în estul Ucrainei şi evenimentele care au dus la anexarea Crimeei", a afirmat el.

El a subliniat că militanţi proruşi sunt dotaţi cu arme care nu pot fi cumpărate din "magazine". "Eu nu ştiu pe cine Federaţia Rusă crede că minte atunci când pretinde că nu are nimic de-a face cu ei", a spus el. Baird a anunţat că se va deplasa săptămâna viitoare în Cehia, Slovacia, Polonia, Letonia şi Estonia pentru a discuta despre escaladarea tensiunilor în Ucraina.

De la începutul crizei ucrainene, Canada este unul dintre statele membre G7 cele mai virulente în riposta diplomatică împotriva Rusiei.

Canada, primul stat occidental care a recunoscut independenţa Ucrainei, în 1991, a adoptat în martie, la fel ca aliaţii săi americani şi europeni, sancţiuni economice şi privind interzicerea călătoriilor împotriva unor oficiali ruşi de rang înalt care ar fi implicaţi în criza ucraineană.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici