Cinci cutremure cu magnitudine peste 5 în largul Noii Zeelande

Cinci cutremure cu magnitudine peste 5, dintre care cel mai puternic a fost de 5,8, potrivit insitutului american de geofizică USGS, s-au produs sâmbătă în largul insulei Raoul din Noua Zeelandă, unde un biolog român a dispărut la începutul lunii.

127 afișări
Imaginea articolului Cinci cutremure cu magnitudine peste 5 în largul Noii Zeelande

Cinci cutremure cu magnitudine peste 5 în largul Noii Zeelande (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Cele cinci cutremure s-au produs în mai puţin de o oră şi jumătate, dar pentru moment nu a fost emisă o avertizare de tsunami.

Primul cutremur s-a produs duminică la ora locală 05.42 (sâmbătă, 19.42 ora României), la o adâncime de 32 de kilometri şi la 47 de kilometri est de insula Raoul şi la 1.108 kilometri nord-est de Auckland, potrivit institutului american de geofizică USGS. Insula Raoul face parte din arhipelagul Kermadec, situat pe Cercul de Foc al Pacificului, unde seismele şi erupţiile vulcanice sunt frecvente.

Acesta a fost urmat de alte patru cutremure, dintre care cel mai puternic a avut magnitudinea de 5,4.

Insulele Kermadec sunt cele mai nordice insule ale Noii Zeelande şi nu sunt locuite. La începutul lunii ianuarie biologul român Mihai Muncuş-Nagy s-ar fi înecat în timpul unei misiuni de cercetare pe insula Raoul din acest arhipelag. El era unul dintre cei patru voluntari care ajutau membrii Departamentului de Conservare (DoC) din Noua Zeelandă să monitorizeze activitatea seismică şi vulcanică de pe insulă şi să protejeze cele peste 100 de plante din această zonă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici