Criza financiară din Moldova ameninţă stabilitatea ţării, avertizează un fost diplomat american

Criza financiară care se află în desfăşurare în R.Moldova ameninţă stabilitatea ţării, în contextul în care criza din Ucraina şi o relansare a Războiului Rece cu Rusia distrag atenţia de la problemele moldovenilor, avertizează un fost diplomat american într-un editorial publicat pe site-ul Forbes.

861 afișări
Imaginea articolului Criza financiară din Moldova ameninţă stabilitatea ţării, avertizează un fost diplomat american

Criza financiară din Moldova ameninţă stabilitatea ţării, avertizează un fost diplomat american (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pe scurt, criza din Republica Moldova implică abuzuri de putere ale unor politicieni din mai multe partide - inclusiv din cadrul actualului Guvern minoritar proocidental - cu scopul de a sifona fonduri dintr-un număr de bănci, în special de la Banca de Economii Moldova (BEM), scrie, în acest material de opinie extrem de dur, James George Jatras, directorul Iniţiativa Parteneriatul Estic din cadrul Institutului American în Ucraina, un ONG cu sediul la Washington.

Scandalul a izbucnit la sfârşitul anului trecut, după ce o serie de politicieni au afirmat că a fost deturnată suma de un miliard de dolari din trei bănci, inclusiv BEM, arătând cu degetul către investitori privaţi în bănci. Acuzaţiile au provocat panică şi retrageri masive de depozite de la băncile vizate, iar criza a atins un apogeu în februarie, când leul moldovenesc s-a depreciat cu aproape 40% faţă de euro şi dolar.

Autorităţile au deschis "fără tragere de inimă, sub presiune", o investigaţie, dar oficiali moldoveni au fost nemulţumiţi de ancheta efectuată de firma americană Kroll - plătită de Banca centrală cu 200.000-300.000 de dolari - denunţată drept o compilaţie de relatări de presă. Şeful Centrului Naţional Anticorupţie Viorel Chetraru a catalogat raportul Kroll drept o "ficţiune".

După ce presa a scris mai multe luni despre subiect, guvernatorul Băncii centrale Dorin Drăguţanu anunţa pe 7 mai, într-un comunicat, că "miliardul de dolari" "dispărut" era de fapt un "mit". Discrepanţele, preciza el, însumează mai puţin de jumătate din "miliard" - aproximativ 450 de milioane de dolari. Chiar şi aşa, suma spoliată de la BEM reprezintă 8% din PIB-ul ţării.

"Nu mai puţin impresionantă decât furtul însuşi este neruşinarea manevrelor pe care politicienii moldoveni le-au făcut să-şi ascundă urmele, încercând să acuze investitori privaţi de pierderea fondurilor", comentează Jatras, referindu-se la faptul că Guvernul moldovean a vândut de la sfârşitul lui 2013 acţiuni BEM unor investitori privaţi ascunzând pierderile, la recomandarea unei comisii guvernamentale controlate de interesele politice care au jefuit banca. Altă vănzare, mai importantă a avut loc în august 2014, cu doar trei luni înainte de alegerile parlamentare, în baza raportului pozitiv al Ministerului de Finanţe. Cu doar câteva zile înainte de alegeri, Guvernul plasa BEM sub controlul statului.

"Abia acum, după luni de acuzaţii publice zgomotoase, începe să iasă adevărul la lumină", scrie Jatras. În opinia sa, "realitatea este că pierderile BEM sunt rezultatul jafului de peste 20 de ani", iar "absurditatea acuzării investitorilor ar fi amuzantă dacă acest episod n-ar expune putregaiul a ceea ce unii consideră un candidat de prim plan la aderarea la UE", subliniază el, referindu-se la o perioadă în care Republica Moldova a fost considerată că depăşea în privinţa reformelor privind statul de drept şi reglementările Ucraina şi Georgia.

"Din perspectiva partidelor aflate în prezent la putere, integrarea europeană este interesantă ca idee ce face posibilă atragerea electoratului proeuropean", denunţă fostul diplomat american, adăugând că acest proces este considerat doar "o sursă de fonduri de ajutorare şi împrumuturi".

"Adevărata dimensiune a integrării europene, implicând modernizarea ţării prin implementarea reformelor necesare, nu le este favorabilă liderilor coaliţiei, deoarece reprezintă o ameninţare la adresa relaţiilor lor de afaceri", subliniază Jatras, care apreciază că acesta este motivul pentru care în Republica Moldova nu a avut loc nicio "reconstrucţie structurală privind modul cum funcţionează instituţiile" şi subliniază că nici fondurile de ajutorare, în valoare de sute de milioane de euro oferite de UE în cadrul unor programe de reformă "nu au ajutat prea mult", citând în acest sens eşecul luptei împotriva corupţiei "endemice".

"Care investitor normal ar veni într-o ţară în care mai întâi i se propune să cumpere active ce nu pot fi transformate în bani lichizi şi care sunt certificate în mod fals ca sănătoase, apoi îi sunt luate, după care este acuzat de faptul că nu pot fi transformate în bani lichizi?", conchide Jatras, denunţând o "clică aflată la conducere bine înrădăcinată" care exercită o "influenţă nelimitată asupra sistemelor judiciar, al aplicării legii şi organelor de anchetă".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici