Cum poate scăpa Grecia de datorii? Vinde insule!
Mai mulţi politicieni germani au solicitat autorităţilor de la Atena să vândă din insule pentru a diminua datoriile Greciei, potrivit publicaţiei Bild. "Statul elen trebuie să renunţe la participaţii la companii şi să vândă proprietăţi funciare, precum insulele nelocuite", a afirmat debutatul liberal german Frank Schäffler, într-un articol apărut în Bild cu titlul "Vă dăm bani, daţi-ne Corfu".
Un alt deputat, Marco Wanderwitz, consideră că un eventual ajutor financiar venit din partea Uniunii Europene, inclusiv a Germaniei, ar trebui garantat de Grecia.
"Câteva insule ar trebui să rezolve această problemă", a afirmat el.
Grecia deţine circa 6.000 de insule, în mare parte nelocuite, potrivit datelor ministerului elen al Turismului.
O companie privată germană încearcă în prezent să vândă o insulă grecească pentru 45 de milioane de euro, subliniază Bild.
Cancelarul german, Angela Merkel, se va întâlni vineri cu premierul elen Georges Papandréou, pentru a discuta în legătură cu problemele financiare ale Greciei. Autorităţile de la Atena au anunţat miercuri noi măsuri de austeritate prin care încearcă să reducă deficitul public uriaş.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Grecia nu va vinde NICIODATA nimanui vreo insula pentru ca sunt prea mandri ca sa o faca , si daca tot vorbim de datorii ce ar fi ca Anglia sa returneze Greciei toata marmura pe care au furat-o? Asta ar fi un subiect care ar merita dezbatut nu gunoiul cu titlu de mai sus.
lasati grecia in seama grecilor
nu au reusit cu razboie sa ocupe grecia o vor ocupa acum?? cu euro?? da o sa vindem incepem cu cimitirele nemtesti ale soldatilor lorcare seafla in grecia cit ne dau pt oasele bunicilor lor??sa nu ajunga si copii lor acolo ii asteptam
Da ce noi nu vindem insula Serpilor ? Problema ca noi nu mai avem ce vinde ? Haaa .La sa ca romanul e inventiv .Ne vindem pe noi pe bucatele : un ficatel un plaminas un rinichior etc. Ce mare scofala .macar grecii au ce vinde . Da misto planu si realizabil Ca doar suntem membri ue