Diplomat american: Putin nu este sincer în privinţa discuţiilor despre pace

Preşedintele rus Vladimir Putin nu este sincer în privinţa discuţiilor de pace cu Ucraina în acest moment, a declarat sâmbătă subsecretarul american pentru afaceri politice, Victoria Nuland, după ce s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu alţi înalţi oficiali ucraineni la Kiev.

821 afișări
Imaginea articolului Diplomat american: Putin nu este sincer în privinţa discuţiilor despre pace

Sursa foto: MediafaxFoto

Subsecretarul american pentru afaceri politice, Victoria Nuland, a vizitat Ucraina pentru a-şi arăta sprijinul într-un moment în care Rusia încearcă să distrugă infrastructura energetică a ţării, relatează Reuters.

„Diplomaţia este, evident, obiectivul tuturor, dar trebuie să ai un partener dispus să accepte. Şi este foarte clar, fie că este vorba de atacurile energetice, fie că este vorba de retorica de la Kremlin şi de atitudinea generală, că Putin nu este sincer sau pregătit pentru asta”, a declarat ea reporterilor.

Preşedintele american Joe Biden a declarat joi că este pregătit să vorbească cu Putin dacă liderul rus este interesat să pună capăt războiului. Dar ideea a eşuat rapid când Kremlinul a spus că Occidentul trebuie să recunoască anexarea declarată de Moscova pentru patru regiuni ucrainene.

Această reacţie din partea Rusiei, a spus Nuland, a arătat „cât de neserioşi sunt” ruşii.

Nuland s-a întâlnit, de asemenea, cu Andriy Yermak, şeful Administraţiei lui Zelenski, care şi-a exprimat mulţumirea pentru ajutorul de miliarde de dolari pe care Washingtonul s-a angajat să-l acorde Ucrainei.

„Victoria Ucrainei, de care suntem siguri, va fi victoria noastră comună”, i-a spus Zelenski, citat de biroul acestuia, lui Nuland.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici