Donald Trump respinge planul lui Vladimir Putin privind acţiuni reciproce de interogare

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu este de acord cu propunerea omologului său din Rusia, Vladimir Putin, privind interogarea unor cetăţeni americani de autorităţile ruse în schimbul cooperării Moscovei în investigaţia privind ingerinţele electorale, anunţă Casa Albă, potrivit site-ului Axios.com.

1636 afișări
Imaginea articolului Donald Trump respinge planul lui Vladimir Putin privind acţiuni reciproce de interogare

Donald Trump respinge planul lui Vladimir Putin privind acţiuni reciproce de interogare

Iniţial, Donald Trump salutase "oferta incredibilă" făcută de Vladimir Putin în cursul întrevederii din Helsinki. Liderul de la Kremlin a semnalat că ar putea permite Departamentului Justiţiei din SUA să îi interogheze pe cei 12 agenţi ruşi inculpaţi în ancheta procurorului special Robert Mueller în cazul ingerinţelor electorale ruse. În schimb, Vladimir Putin a cerut Statelor Unite să accepte interogarea unor cetăţeni americani de către autorităţile ruse. Printre aceştia s-ar număra fostul ambasador american în Rusia Michael McFaul.

Donald Trump anunţase că va analiza ideea alături de consilierii prezidenţiali, dar numeroşi politicieni americani au denunţat planul, iar Senatul SUA urma să adopte o rezoluţie prin care ar fi blocat cooperarea.

Pe fondul criticilor, Preşedinţia SUA a anunţat joi seară că Donald Trump "nu este de acord" cu interogatoriile în cooperare cu Moscova.

"Este o propunere făcută în mod sincer de preşedintele Putin, dar preşedintele Trump nu este de acord. Sperăm că preşedintele Putin îi va trimite în Statele Unite pe cei 12 ruşi identificaţi, astfel încât să îşi demonstreze nevinovăţia sau vinovăţia", a comunicat Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Departamentul american al Justiţiei a inculpat, săptămâna trecută, 12 agenţi ai serviciilor de informaţii ruse suspectaţi de atacuri cibernetice comise în timpul scrutinului prezidenţial desfăşurat în Statele Unite în 2016. Acuzaţiile au fost anunţate de Rod Rosenstein, procuror general adjunct, şi sunt parte a investigaţiei care vizează ingenrinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial din Statele Unite.

Agenţii ruşi sunt acuzaţi de accesarea neautorizată a reţelei informatice a Comitetului Naţional Democrat, a Comitetului democrat din Congres şi a serverelor echipei de campanie a candidatului democrat la preşedinţie, Hillary Clinton. Informaţiile sustrase ilegal au fost difuzate cu câteva săptămâni înaintea scrutinului prezidenţial din noiembrie 2016. "Internetul le permite adversarilor externi să atace americanii în moduri noi şi neaşteptate", a declarat Rod Rosenstein. "Alegerile libere şi corecte necesită eforturi şi generează dispute, astfel că vor fi mereu adversari care încearcă să amplifice disputele interne pentru a genera confuzie, clivaje şi pentru a ne controla", a subliniat oficialul american.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici