Două bombardiere nucleare ruseşti au pătruns în spaţiul aerian al Marii Britanii

Două bombardiere ruseşti, de tip Tu 160, care pot transporta arme nucleare, au păstruns în spaţiul aerian al Marii Britanii, survolând timp de patru ore insula Lewis, în pofida faptului că au fost interceptate de două avioane britanice Tornado F3, relatează Sky News.

Share pe Facebook 160 afişări

Două bombardiere nucleare ruseşti au pătruns în spaţiul aerian al Marii Britanii (Montaj foto)

Bombardierele ruseşti au fost interceptate de două aparate de luptă, de tip Tornado F3, din cadrul Escadronului 111, care au decolat de la Baza Leuchars, în Fife (Scoţia), pentru a localiza aparatele Tu160, în Insulele Hebride (Scoţia). Avioanele de luptă britanice au escortat bombardierele ruseşti în timp ce acestea au continuat să zboare către sud, de-a lungul coastei Irlandei de Nord şi apoi s-au îndreptat către nord.

În opinia comandantului Escadronului 111, Mark Gorringe, acesta nu poate fi considerat un "incident neobişnuit". "Oamenii ar fi surprinşi să afle că echipajele noastre au fost nevoite să intercepteze avioane ruseşti de mai mult de 20 de ori, de la începutul lui 2009", a declarat el.

"Piloţiii, navigatorii şi tot personalul de la baza Leuchars fac eforturi foarte mari pentru a asigura Marii Britanii o Forţă de Reacţie Rapidă la Alertă în mod permanent, care poate reacţiona în câteva minute, pentru apărarea ţării de aeronave neidentificate care pătrund în spaţiul nostru aerian, sau pentru a ajuta avioane în caz de nevoie", a adăugat comandantul.

După ce au fost escortate timp de patru ore, aparatele ruseşti au părăsit spaţiul aerian britanic. Ministerul britanic al Apărării a subliniat că nu a existat niciun indiciu potrivit căruia cele două avioane ar fi intenţionat să intre în spaţiul aerian al Marii Britanii.

Aparatele de tip Tupolev 160 sunt bombardiere grele, care au fost utilizate pentru prima dată în timpul fostei Uniuni Sovietice. Bombardierele de tip Tu160 pot transporta până la 40 de tone de armament. Ele prezintă cea mai dificilă decolare, dar şi cea mai mare viteză dintre toate aparatele de luptă. Cel puţin 16 de astfel de modele se află, în prezent, în serviciul forţelor aeriene ale Rusiei.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
M.BRITANIE RUSIA ,
bombardiere tu 160 ,
bombardiere rusesti
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
"Cine, mă !!? Ăla!!?? E un bou!" ADEVĂRUL INCREDIBIL din spatele unei imagini pe care o vedem în fiecare zi la TELEVIZOR. Pentru prima oară cineva RECUNOAŞTE