Prima pagină » Ed Miliband îşi anunţă demisia de la conducerea Partidului Laburist -VIDEO

Ed Miliband îşi anunţă demisia de la conducerea Partidului Laburist -VIDEO

Liderul laburist, Ed Miliband, şi-a anunţat demisia, vineri, de la conducerea partidului în urma înfrângerii dezastruoase la alegerile parlamentare de joi, relatează Sky News, în pagina electronică.
08 mai 2015, 15:17,

Miliband a făcut acest anunţ la scurt timp după prânz, în faţa susţinătorilor săi. „Acesta nu este discursul pe care voiam să îl susţin astăzi pentru că eu credeam că Marea Britanie are nevoie de un Guvern laburist”, a declarat el.

„Încă mai cred acest lucru dar publicul a votat altfel noaptea trecută. Îmi depun demisia, care va intra în vigoare după comemorările de Ziua Victoriei din această după-amiază”, a adăugat el.

„Vreau să fac acest lucru imediat pentru că partidul are nevoie de o dezbatere deschisă în legătură cu calea ce trebuie urmată fără constrângeri”, a adăugat el.

Proiecţiile realizate de Sky News sugerează că Partidul Conservator va avea o majoritate de şase mandate după o „noapte uimitoare”.

Miliband a declarat că l-a sunat pe David Cameron anterior pentru a-l felicita pentru victorie şi a adăugat: „Îmi asum responsabilitatea totală şi absolută pentru acest rezultat”.

 

 

„I’m sorry” but „I will never give up on the Britain I believe in” – Labour leader, Ed Miliband resigns #GE2015

Posted by BBC News on Friday, 8 May 2015