Financial Times: Instabilitatea politică din Transnistria, o oportunitate de a face avere dar nu şi de a o păstra

Instabilitatea politică din Transnistria oferă oportunităţi extraordinare pentru a face avere, dar pentru a o păstra, este nevoie de stabilitate, comentează Financial Times în ediţia electronică, sugerând o posibilă schimbare de regim, după cea din R.Moldova.

302 afișări
Imaginea articolului Financial Times: Instabilitatea politică din Transnistria, o oportunitate de a face avere dar nu şi de a o păstra

Financial Times: Instabilitatea politică din Transnistria, o oportunitate de a face avere dar nu şi de a o păstra (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Transnistria, descrisă de cotidianul britanic drept o zonă decorată cu statui ale lui Lenin, un rai pentru traficanţii de persoane, de arme şi alte tipuri de infracţiuni, este un loc provincial care nu are nici timpul, nici resursele de a fi recunoscută ca stat.

Cu toate acestea observatorii pe termen lung aflaţi aici nu sunt aşa de siguri în privinţa ideii că Transnistria este "un rai al contrabandiştilor". "Multe lucruri despre contrabandă reprezintă dezinformarea de la Chişinău", a declarat un diplomat european.

Izolarea la care a fost condamnată Transnistria de liderul său, Igor Smirnov, presupune costuri importante. Astfel, nicio altă ţară nu acceptă timbrele sale vamale, ceea ce înseamnă că produsele de export trebuie timbrate mai întâi de autorităţile transnistrene, apoi duse la Chişinău pentru a fi aprobate de autorităţile vamale moldovene, după care duse înapoi către est, pe o rută ce ocoleşte regiunea, pentru a fi exportate prin portul ucrainean Odessa.

O îngrijorare şi mai mare pentru oamenii de afaceri este că R.Moldova ar putea să nu recunoască privatizările realizate de regimul transnsitrean, văzut ca nelegitim.

În plus, odată cu schimbarea de regim din R.Moldova, unde guvernarea lui Vladimir Voronin a fost înlocuită cu o coaliţiei diversă, prooccidentală, mulţi consideră că şi Igor Smirnov este pe cale să fie înlăturat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici