Fost secretar de stat american: Cele mai bogate naţiuni trebuie să respecte promisiunile de a limita încălzirea globală

Cele mai bogate naţiuni din lume trebuie să îşi pună în aplicare promisiunile pentru a menţine în viaţă obiectivul global de a evita cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice, a declarat sâmbătă, pentru Reuters, John Kerry, emisarul american pentru climă.

392 afișări
Imaginea articolului Fost secretar de stat american: Cele mai bogate naţiuni trebuie să respecte promisiunile de a limita încălzirea globală

Kerry a declarat că progresul este vital în contextul în care Egiptul se pregăteşte să găzduiască următoarea rundă de discuţii ONU privind clima, cunoscută sub numele de COP27, în noiembrie, la Sharm el-Sheikh.

Pentru ca reuniunea să fie un succes, cele mai bogate 20 de naţiuni, care reprezintă 65% din produsul intern brut (PIB) global, trebuie să rămână angajate să limiteze încălzirea globală la 1,5 grade Celsius, aşa cum au făcut-o la summitul ONU de anul trecut de la Glasgow, a spus el, potrivit Reuters.

"Acest lucru este esenţial", a declarat Kerry într-un interviu. "Aceste 20 de ţări sunt responsabile pentru 80% din toate emisiile (de gaze cu efect de seră). Dacă aceste ţări se mişcă, rezolvăm problema".

Se fac unele progrese, dar nu sunt suficiente, iar schimbările trebuie, de asemenea, să se producă mai rapid, a spus el.

Abordarea crizelor globale, cum ar fi pandemia COVID-19 şi războiul din Ucraina, au îndepărtat o parte din atenţia de la eforturile de combatere a schimbărilor climatice, a declarat Kerry.

În acelaşi timp, "subliniază imperativul de a fi independenţi din punct de vedere energetic şi pentru a nu fi ostatici ai gazului, un combustibil fosil deţinut de cineva care este gata să înarmeze acest combustibil", a spus el referindu-se la preşedintele rus Vladimir Putin.

"Nicio ţară nu ar trebui să fie dependentă în acest fel", a spus el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici