Fotograful britanic Paul Conroy: În Siria nu este vorba despre un război. Este un masacru orb al bărbaţilor, femeilor şi copiilor - VIDEO

Fotograful britanic Paul Conroy, evacuat în această săptămână din Siria, a afirmat că oraşul Homs, supus unei represiuni din partea armatei siriene, este teatrul nu unui război, ci "unui masacru orb".

1007 afișări
Imaginea articolului Fotograful britanic Paul Conroy: În Siria nu este vorba despre un război. Este un masacru orb al bărbaţilor, femeilor şi copiilor - VIDEO

Paul Conroy (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu este vorba despre un război. Este un masacru, un masacru orb al bărbaţilor, femeilor, copiilor", a declarat Paul Conroy pentru postul de televiziune britanic Sky News, de pe patul de spital din Marea Britanie, unde primeşte îngrijiri medicale după ce a fost rănit la picior.

Într-un alt interviu acordat CNN, fotograful a denunţat un "asediu medieval, un măcel".

Fotograful independent, care lucra în Siria pentru publicaţia britanică Sunday Times, a explicat că se simte "remarcabil de bine având în vedere circumstanţele". "Am câteva răni mari la picior şi (...) mi-au scos o schijă de 7,6 centimetri din spate", a povestit Paul Conroy.

În fiecare dimineaţă, în jurul orei 06.30, "începeau bombardamentele" la Homs (centrul Siriei), a afirmat fotograful, evacuat la începutul săptămânii din Siria, unde a fost rănit în timpul unui bombardament. "Era aproape un atac psihologic (...). Am lucrat în multe zone de război. Nu am văzut şi nu am trăit niciodată astfel de bombardamente. Erau sistematice", a explicat el.

Armata siriană "se deplasa sistematic în cartiere cu muniţie folosită pe câmpul de luptă", a continuat jurnalistul în vârstă de 47 de ani.

"Nu existau ţinte (...) În ultima săptămână, intensitatea bombardamentelor a crescut cu fiecare zi (...). Odată ce camerele de filmat au plecat, Dumnezeu ştie ce se va întâmpla (...). Locuitorii din Homs veneau la mine şi mă întrebau: Unde este ajutorul?, iar eu nu aveam ce să le răspund", a continuat el.

"Sunt mii de persoane la Homs (...). Apartamente pline cu oameni care aşteaptă să moară. Nu văd ajutor, nimic, nu fac decât să aştepte momentul în care soldaţii vor intra sau când un obuz le va spulbera uşa", a afirmat el.

"Nu există electricitate, nu este apă. Spitalul nu are apă. Hrana este puţină, au mai rămas doar câţiva biscuiţi (...). În câţiva ani, ne vom întreba cum am putut să lăsăm să se întâmple aşa ceva sub nasul nostru", a adăugat fotograful.

Paul Conroy a fost rănit săptămâna trecută într-un bombardament în care colega sa americană Marie Colvin şi fotograful francez Rémi Ochlick au murit.

Marie Colvin "era o persoană unică . (...) A murit făcând ceea ce îi plăcea (...). Ea voia doar să spună adevărul. Era îngrozită", a povestit Paul Conroy.

"Eram acolo când a fost ucisă", a adăugat el pentru CNN. "Este vorba despre profesionişti în artilerie care au organizat, i-au luat la ţintă şi i-au asasinat pe Marie Colvin şi Rémi Ochlick", a declarat el, acuzând direct regimul sirian.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici