La masă cu şefii Google şi Facebook, Hollande încearcă să aducă în Franţa o parte din Silicon Valley

Preşedintele francez Francois Hollande se va întâlni miercuri, la San Francisco, cu şefii Google, Facebook şi Twitter, pe care va încerca să îi convingă de potenţialul sectorului IT din Franţa şi îi va avertiza totodată să nu mai deturneze veniturile din Europa către ţări cu taxe mici.

122 afișări
Imaginea articolului La masă cu şefii Google şi Facebook, Hollande încearcă să aducă în Franţa o parte din Silicon Valley

Francois Hollande (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

În prima vizită a unui preşedinte francez la San Francisco din ultimii 30 de ani, Hollande se va întâlni cu Sheryl Sandberg, directorul executiv de operaţiuni al Facebook, Eric Schmidt, preşedintele executiv al Google, şi Jack Dorsey, cofondator şi preşedinte al Twitter.

În timpul celor şapte ore pe care le va petrece la San Francisco în ultima zi a vizitei oficiale în SUA, liderul francez va încerca să găsească un echilibru între nevoia de a atrage investitori în Franţa şi ambiţia de a descuraja practicile de evitare a plăţii taxelor.

"Sunt probleme de discutat, precum optimizarea plăţii taxelor şi dreptul la intimitate. Pe de altă parte, va miza pe entuziasm, viteză şi promisiunea de plus-valoare, care speră că vor fi contagioase", comentează pentru Bloomberg un antreprenor francez.

Economia franceză stagnează din 2012, rata şomajului se menţine la maximul ultimilor 16 ani iar deficitul bugetar nu a fost redus sub pragul de 3% din PIB impus de tratatele UE. Totodată, popularitatea lui Hollande este la niveluri minime, iar guveernul este presat simultan din mai multe direcţii - să rezolve problemele din zona finanţelor publice şi să stimuleze investiţiile şi crearea de locuri de muncă.

În încercarea de a se întoarce în Franţa cu "o felie" din Silicon Valley, Hollande vrea să le demonstreze antreprenorilor americani că Franţa este "o republică a start-up-urilor" (termen folosit pentru a descrie o companie inovatoare, aflată la început de drum), potrivit unui dosar de presă oferit de preşedinţia franceză, citat de Bloomberg.

Preşedintele va fi înarmat cu reduceri de taxe pentru activităţi de cercetare şi facilităţi precum acordarea cu prioritate a permiselor de muncă, însă este pus în situaţia delicată de a "curta" companii cercetate pentru evaziune fiscală de autorităţile franceze.

Susţinut de Partidul Socialist, Hollande a încercat de la începutul acestui an să se afişeze ca un şef de stat "pro-business", prezentând măsuri pentru reducerea cheltuielilor statului şi scăderea taxelor pe muncă plătite de angajator, care însă nu au fost încă implementate.

Schimbarea la faţă a socialistului Hollande, care a declarat la un moment dat că nu îi plac bogaţii şi a susţinut în timpul campaniei electorale că industria financiară îi este "cel mai mare adversar", a fost întâmpinată cu scepticism de mediul de afaceri, potrivit Bloomberg.

"Preşedintele va învăţa probabil de ce este nevoie pentru a crea un mediu de afaceri favorabil, care să permită dezvoltarea de lideri globali: viteză, capital, încredere, toate elementele pe care se bazează succesul Silicon Valley", a declarat pentru Bloomberg preşedintele unui grup de antreprenori francezi.

La prânzul găzduit de Hollande la un restaurant francez din San Francisco vor participa şi Tony Fadell, fondatorul Nest Labs şi fost vicepreşedinte Apple, şi Marc Benioff, directorul gneeral al Salesforce.com.

Încă din vara anului 2012, de la începutul mandatului de preşedinte, Hollande a încercat să blocheze practicile de "optimizare fiscală" ale corporaţiilor. Nume mari din industria internetului, precum Google şi LinkedIn, s-au aflat în centrul atenţiei.

"Trebuie să acţionăm împotriva acestor corporaţii - ştim cu toţii cine sunt - care se stabilesc în ţări cu taxe scăzute pe profit", a declarat săptămâna trecută liderul francez.

Guvernul francez a refuzat să numească firmele care sunt anchetate şi mărimea potenţialelor amenzi.

Duminică, ziarul Journal du Dimanche a scris că Google ar putea fi amendată cu aproximativ 500 milioane euro. Potrivit AFP, Facebook şi LinkedIn ar putea fi de asemenea sancţionate.

Hollande susţine că multe companii multinaţionale evită plata a sute de milioane de euro datorate în contul TVA sau al taxei pe profit, utilizând "găuri" din legislaţia UE şi profitând de diferenţele mari dintre sistemele fiscale naţionale din Europa.

Unii politicieni francezi, inclusiv membri ai guvernului, consideră că Franţa ar trebui să rezolve problema acţionând politic, la nivelul UE, şi nu să atace companiile.

Multe companii americane, inclusiv Google, Apple şi Facebook, şi-au constituit sediul operaţiunilor europene în Irlanda, unde taxa pe profit este de 12,5%, faţă de 33,3% în Franţa - cel mai ridicat nivel din Europa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici