Legea privind căsătoria între persoane de acelaşi sex, validată de Consiliul Constituţional francez

Consiliul Constituţional (CC) francez a anunţat vineri că a validat legea ce deschide calea către căsătorie şi adopţie pentru cupluri de persoane de acelaşi sex, în Franţa, urmând ca în săptămânile viitoare să aibă loc primele căsătorii.

407 afișări
Imaginea articolului Legea privind căsătoria între persoane de acelaşi sex, validată de Consiliul Constituţional francez

Legea privind căsătoria între persoane de acelaşi sex, validată de Consiliul Constituţional francez (Imagine: Shutterstock)

Preşedintele François Hollande urmează să promulge textul. În urma promulgării, primele uniuni vor avea loc după termenul legal de publicare, de zece zile.

Parlamentul francez a adoptat pe 23 aprilie legea privind căsătoria civilă şi adopţia pentru cupluri de persoane de acelaşi sex printr-un vot solemn al deputaţilor, încheind o săptămână de dezbateri puternice în urma cărora Franţa a devenit al 14-lea stat din lume ce recunoaşte căsătoria între persoane de acelaşi sex.

Opoziţia de dreapta a sesizat imediat Consiliul Constituţional, contestând conformitatea acestui text de lege cu prevederile Constituţiei franceze şi dreptul internaţional.

Consiliul a apreciat că acest tip de căsătorie reprezintă "o opţiune a legiuitorului" şi că "nu este contrar vreunui principiu constituţional".

În pofida faptului că "legislaţia republicană de dinainte de 1946 şi legi ulterioare au privit", până în prezent, "căsătoria ca o uniune între un bărbat şi o femeie, această regulă nu priveşte nici drepturile şi libertăţile fundamentale, nici suveranitatea naţională, nici organizarea puterilor publice" şi "nu poate, deci, să constituie un principiu fundamental", a adăugat Consiliul în această decizie.

Validând dreptul de adopţie pentru cuplurile de acelaşi sex, Consiliul a ţinut să sublinieze că textul nu le recunoaşte un "drept la copil", principiul de respectat în cazul oricărui acord de adopţie fiind "interesul copilului".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici