Liderii Uniunii Europene exprimă preocupare în legătură cu ideile evocate de Donald Trump

Şefii de stat şi de guvern ai statelor Uniunii Europene au exprimat preocupare în legătură cu politicile noului preşedinte american, Donald Trump, încercând, la summitul UE din Malta, să stabilească o poziţie comună faţă de Statele Unite.

506 afișări
Imaginea articolului Liderii Uniunii Europene exprimă preocupare în legătură cu ideile evocate de Donald Trump

Liderii Uniunii Europene exprimă preocupare în legătură cu ideile evocate de Donald Trump (Imagine: Mediafax Arhiva Foto)

Mulţi dintre liderii europeni au evidenţiat diferenţa fundamentală de abordări în privinţa gestionării imigraţiei şi raportării la relaţia transatlantică.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a catalogat drept "inacceptabile" presiunile exercitate de Donald Trump prin declaraţiile făcute.

"Multe ţări trebuie să înţeleagă că locul lor este în primul rând în Uniunea Europeană, mai degrabă decât în relaţii de tip bilateral cu Statele Unite", a atras atenţia Francois Hollande.

Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a notat că este aproape imposibil să se ajungă la acorduri cu Donald Trump. "Este aproape imposibil, deoarece comunicăm cu Statele Unite în principal prin Twitter", a precizat ea, conform agenţiei Associated Press.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a catalogat deja Statele Unite drept "ameninţare", după o serie de comentarii negative făcute de Donald Trump la adresa Uniunii Europene.

"Este necesar să configurăm modul în care ne definim rolul în lume, acest lucru fiind esenţial pentru remedierea relaţiilor transatlantice", a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Referindu-se la ideile exprimate de Donald Trump despre Alianţa Nord-Atlantică, Francois Hollande a precizat: "Cine ştie ce vrea cu adevărat preşedintele Statelor Unite".

"Donald Trump trebuie judecat după acţiuni, nu după retorica din campanie. Însă deja a trecut la acţiuni îngrijorătoare", a spus cancelarul Austriei, Christian Kern.

"Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile chiar nu sunt valorile pentru care lupt eu", a remarcat premierul din Luxemburg, Xavier Bettel.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici