Magnatul Michael Bloomberg, emisar special ONU pentru Schimbări climatice: SUA pot respecta Acordul Paris prin eforturile statelor, metropolelor, companiilor

Statele Unite vor îndeplini, prin măsuri aplicate de autorităţile statale, metropolitane şi de companii, standardele ecologice asumate, în pofida deciziei Administraţiei Donald Trump de retragere din Acordul climatic Paris, afirmă Michael Bloomberg, emisar special ONU pentru Schimbări climatice.

716 afișări
Imaginea articolului Magnatul Michael Bloomberg, emisar special ONU pentru Schimbări climatice: SUA pot respecta Acordul Paris prin eforturile statelor, metropolelor, companiilor

Michael Bloomberg, emisar special ONU pentru Schimbări climatice: SUA pot respecta Acordul Paris prin eforturile statelor, metropolelor, companiilor

Preşedintele Donald Trump, şi-a atras critici internaţionale după ce a decis retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris, care stabileşte standarde pentru reducerea poluării, în scopul contracarării încălzirii climei.

Însă Michael Bloomberg, fost primar al oraşului New York, în prezent emisar special ONU pentru Oraşe şi Schimbări climatice, a dat asigurări că eforturile de reducere a emisiilor poluante vor continua în Statele Unite, în pofida deciziei lui Donald Trump.

"Statele Unite vor îndeplini cerinţele Acordului Paris; printr-un parteneriat între oraşele americane, state şi companii, vom încerca să rămânem parte a procesului Acordului de la Paris", a declarat Michael Bloomberg, citat de cotidianul britanic The Guardian.

"Administraţia SUA s-a retras din Acordul climatic, dar poporul american menţine angajamentele asumate prin acest Acord şi vom atinge obiectivele noastre. Americanii nu au nevoie de Washington pentru a îndeplini angajamentele Acordului Paris şi nu avem de gând să lăsăm Washingtonul să stea în calea îndeplinirii angajamentelor. Acesta este mesajul transmis de primarii oraşelor, de guvernatorii statelor şi de şefii companiilor din Statele Unite", a subliniat Michael Bloomberg.

Donald Trump, preşedintele SUA, a anunţat joi seară decizia privind retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris, fiind criticat de Uniunea Europeană şi de liderii a numeroase ţări.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici