Martin Schulz: Recomand Guvernului român să îi ia foarte în serios pe protestatari, sunt fără speranţă

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat, miercuri, la Strasbourg, că recomandă Guvernului român să ia în serios revendicările protestatarilor care au ieşit în stradă în ultimele zile.

707 afișări
Imaginea articolului Martin Schulz: Recomand Guvernului român să îi ia foarte în serios pe protestatari, sunt fără speranţă

Martin Schulz: Recomand Guvernului român să îi ia foarte în serios pe protestatari, sunt fără speranţă (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

Întrebat dacă situaţia politică din România ar putea face subiectul unei discuţii în Parlamentul European, aşa cum este cazul Ungariei, Schulz a răspuns: "Este devreme pentru a mă pronunţa, dar am văzut în ultimele zile mişcări enorme în ţară şi recomandarea mea pentru guvernele din toate ţările, dar pentru România în special, (...) este să îi ia foarte în serios pe acei oameni care sunt cu adevărat în stradă, pentru că sunt oameni care nu mai au speranţă pentru viitor. Iar oamenii fără speranţă pentru copiii lor merită să fie luaţi în serios şi recomand tuturor acţiuni economice urgente pentru a îmbunătăţi traiul de zi cu zi. Oamenii din stradă nu sunt interesaţi de dezbaterile noastre instituţionale, ci de viitorul copiilor lor".

Preşedintele Parlamentului European a avertizat, totodată, însă fără a face referire expresă la România, asupra retoricilor xenofobe şi rasiste de identificare a unor aşa-zişi ţapi ispăşitori, mesaje care constituie, în combinaţie cu lipsurile economice specifice unor crize, cel mai mare pericol pentru democraţie.

Social democratul german Martin Schulz a fost ales, marţi, preşedinte al Parlamentului European, el fiind votat de 387 dintre deputaţii europeni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici