Miniştrii de Finanţe din cadrul G7 se reunesc la Washington pe tema impactului crizei din Ucraina

Miniştrii de Finanţe din cadrul G7 se reunesc joi, la Washington, pentru a discuta despre criza din Ucraina şi impactul economic al acesteia, au anunţat miercuri surse diplomatice.

476 afișări
Imaginea articolului Miniştrii de Finanţe din cadrul G7 se reunesc la Washington pe tema impactului crizei din Ucraina

Miniştrii de Finanţe din cadrul G7 se reunesc la Washington pe tema impactului crizei din Ucraina

La reuniune, care urmează să aibă loc joi după-amiaza, vor participa miniştrii din statele cele mai industrializate - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite - în cadrul Adunării Generale a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Mondiale (BM).

Criza din Ucraina şi tensiunile cu Rusia se vor afla în centrul discuţiilor, dar ar putea să fie abordate şi ale subiecte, a declarat una dintre surse, fără să ofere precizări.

Eforturile diplomatice se accelerează în vederea găsirii unei soluţii diplomatice şi evitării unei escaladări a conflictului. O reuniune cvadripartită Rusia-Statete Unite-Ucraina-UE urmează să aibă loc săptămâna viitoare, chiar dacă Washingtonul i-a minimalizat importanţa.

Impactul economic al crizei începe, în paralel, să provoace îngrijorări tot mai mari.

Banca centrală americană (FED) a dat asigurări miercuri că tensiunile din Ucraina ar putea să aibă un "impact negativ" asupra creşterii economice.

FMI a revizuit în scădere previziunile creşterii mondiale, invocând "creşterea riscurilor geopolitice".

Statele membre G7 s-au declarat pregătite la sfârşitul lui martie să consolideze sancţiunile vizând Rusia, care se concentrează pentru moment asupra unor apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin.

Subiectul urmează să fie dezbătut în cadrul reuniunii miniştrilor de Finanţe din statele cele mai industrializate şi emergente G20, joi seara şi vineri, la Washington.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici