Mişcarea Cinci Stele a optat pentru formarea unei alianţe cu Ukip

Mişcarea Cinci Stele, formaţiunea antipartide a fostului actor italian Beppe Grillo, s-a pronunţat, joi, într-un referendum online, pentru o alianţă în Parlamentul European cu mişcarea britanică Ukip a eurofobului Nigel Farage, potrivit rezultatelor acestei consultări interne.

120 afișări
Imaginea articolului Mişcarea Cinci Stele a optat pentru formarea unei alianţe cu Ukip

Fostul actor italian Beppe Grillo, liderul Mişcării Cinci Stele (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Majoritatea membrilor M5S au urmat recomandările lui Grillo şi au votat, în cadrul unui referendum organizat pe blogul mişcării, în favoarea creării unei alianţe cu Ukip.

Susţinătorii M5S au avut de optat între Ukip şi conservatori, fapt ce a generat polemici, întrucât mulţi ar fi vrut ca Verzii să figureze printre opţiuni.

Nigel Farage a salutat succesul obţinut de formaţiunea sa şi a apreciat că el şi "Grillo vor forma o echipă de vis, care va da coşmaruri la Bruxelles".

M5S, care a făcut campanie împotriva politicilor europene de austeritate şi pentru un referendum împotriva monedei euro, nu a obţinut decât 21% în alegerile europene, pierzând aproape trei milioane de voturi în raport cu alegerile legislative din februarie 2013.

Presa italiană a reluat un interviu acordat la sfârşitul lui mai de Beppe Grillo pentru Daily Telegraph în care fostul actor îi ia apărarea controversatului politician britanic Nigel Farage.

Farage "nu este rasist, el are simţul umorului", afirmă Grillo în interviu. "El vrea să controleze fluxul imigraţiei în Europa, la fel ca noi", a adăugat fostul actor, care declară că nu este nici dreapta, nici de stânga.

Grillo şi Farage au luat masa la Bruxelles pentru a examina posibilitatea intrării celor 17 eurodeputaţi ai M5S în grupul euroscepticilor condus de liderul britanic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici