New York Times: Referendumul britanic relevă un clivaj între generaţii. Mulţi tineri, dezamăgiţi de ieşirea din UE

Mulţi tineri britanici au exprimat dezamăgire şi chiar disperare în legătură cu decizia luată la referendumul din 23 iunie, privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, situaţia evidenţiind un clivaj puternic între generaţii, comentează cotidianul american The New York Times.

9379 afișări
Imaginea articolului New York Times: Referendumul britanic relevă un clivaj între generaţii. Mulţi tineri, dezamăgiţi de ieşirea din UE

New York Times: Referendumul britanic relevă un clivaj între generaţii. Mulţi tineri, dezamăgiţi de ieşirea din UE

Conform sondajelor efectuate înaintea referendumului de Institutul Survation, 57% dintre britanicii cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani care intenţionau să voteze în plebiscit susţineau rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană. De partea cealaltă, 57% dintre britanicii cu vârste peste 55 de ani voiau ieşirea din UE. În rândul tinerilor sub 25 de ani, dorinţa de a rămâne în Uniunea Europeană era foarte răspândită: trei sferturi se pronunţau pentru rămânerea în Europa.

"Mulţi tineri din Marea Britanie au crescut gândind că integrarea europeană este un lucru dat, nu un experiment politic care ar putea fi anulat înainte ca ei să beneficieze din plin de el. (...) Mulţi tineri britanici au fost şocaţi, au exprimat furie sau disperare că părinţii şi bunicii lor au decis limitarea libertăţii de circulaţie, interacţiunile cu alte culturi şi oportunităţile de lucru şi studii în străinătate oferite de Uniunea Europeană", notează ziarul The New York Times.

"Noi suntem cei care ar trebui să trăim cu situaţia aceasta mult timp, dar un grup de pensionari a luat decizia pentru noi", afirmă Lewis Phillips, în vârstă de 27 de ani, referindu-se la decizia majorităţii britanicilor privind ieşirea ţării din UE. Lewis Phillips s-a declarat "înspăimântat" în legătură cu perspectivele economice ale Marii Britanii.

"Suntem cu adevărat dezamăgiţi că bunicii noştri au decis pur şi simplu că îi urăsc pe străini mai mult decât ne iubesc pe noi şi viitorul nostru", a afirmat un alt tânăr britanic, Dan Boden.

"Imediat după referendum, pagina mea de Facebook a devenit plină de mesaje care exprimă dezamăgirea prietenilor că ieşim din UE", a transmis James Calderbank, în vârstă de 21 de ani, student la Universitatea Falmouth din Cornwall (Anglia).

"Deja suntem parte a unei generaţii blocată în case închiriate, pentru că nu avem posibilitatea de a cumpăra locuinţe", afirmă Hannah Shaw, în vârstă de 25 de ani. "Generaţia mai înaintată în vârstă pare să fie mulţumită de rezultat, ca şi cum ar fi o victorie, fără a conştientiza deloc haosul creat pentru generaţia mea. Mă gândesc cu teamă ce va fi cu rata ocupaţională, cu drepturile angajaţilor, cu mediul şi cu situaţia economică", adaugă Hannah Shaw, precizând că are prieteni din ţări UE precum Slovacia, Polonia, Spania şi România. "Este greu să ştiu că vor fi afectaţi; mă gândesc la oamenii extraordinari pe care nu îi voi întâlni niciodată după ce ieşim din UE. Dintr-o dată, Marea Britanie se simte foarte mică", apreciază Hannah Shaw.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici