Pedeapsa primită de şefii unui clan politic, găsiţi vinovaţi de uciderea a 57 de persoane în 2009

O instanţă filipineză i-a găsit joi pe şefii unui clan politic, influent, vinovaţi de faptul că au plănuit uciderea a 57 de persoane în 2009, potrivit Reuters.

935 afișări
Imaginea articolului Pedeapsa primită de şefii unui clan politic, găsiţi vinovaţi de uciderea a 57 de persoane în 2009

Pedeapsa primită de şefii un clan politic, vinovat de uciderea a 57 de persoane în 2009

Opt membri ai puternicei familii Ampatuan au fost printre cele 28 de persoane condamnate la închisoare pe viaţă pentru rolurile lor în organizarea unei ambuscade în timpul unui miting electoral în provincia Maguindanao, în urma căreia toate persoanele care au asistat la această manifestaţie au fost împuşcaţi.

Printre victimele „Masacrului Maguindanao” s-au numărat 32 de jurnalişti în ceea ce a fost unul dintre cele mai mari atacuri asupra presei la nivel mondial.

Alţi 15 inculpaţi au fost închişi joi pentru complicitate la crimă şi 56 au fost achitaţi. Şapte cazuri au fost respinse, printre care cel al patriarhului familiei, Andal Ampatuan, care a murit în închisoare în urma unui atac de cord în 2015.

Ambuscada a fost şi cel mai grav caz de violenţe înregistrat în timpul unei campanii electorale în Filipine, unde asasinele sunt comune în politica provincială, în special în Mindanao, o regiune sudică predispusă la fărădelegi şi dominaţia conducătorilor.

Cazul a fost considerat procesul deceniului în Filipine, din cauza infamiei familiei Ampatuan, o dinastie cu conexiuni politice care a mers până la preşedintele de la acea dată, Gloria Macapagal Arroyo.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici