Politicianul Alexei Navalnîi, principalul opozant al lui Putin, anunţă că se află într-o celulă de izolare

Disidentul rus Alexei Navalnîi, aflat în închisoare, a declarat luni că autorităţile penitenciare l-au mutat într-o celulă de pedeapsă pentru o încălcare minoră a regulilor, după ce a încurajat alţi deţinuţi să formeze un sindicat, potrivit Reuters.

25316 afișări
Imaginea articolului Politicianul Alexei Navalnîi, principalul opozant al lui Putin, anunţă că se află într-o celulă de izolare

Navalnîi, cel mai vocal critic al preşedintelui Vladimir Putin în interiorul Rusiei, ispăşeşte o pedeapsă de 11 ani şi jumătate după ce a fost găsit vinovat de încălcarea eliberării condiţionate şi de acuzaţii de fraudă şi sfidare a instanţei. El spune că toate acuzaţiile au fost inventate pentru a-l încarcera cu scopul de a-i zădărnici ambiţiile politice.

Politicianul de 46 de ani, care în 2021 s-a întors în Rusia din Germania, unde fusese tratat pentru ceea ce testele de laborator occidentale au arătat că a fost o tentativă de otrăvire cu un agent neurotoxic din epoca sovietică, a fost mutat în iunie într-o colonie penală de înaltă securitate, mai departe de Moscova.

Luni, el a anunţat pe Twitter, într-o postare realizată prin intermediul avocaţilor şi susţinătorilor săi, că a fost plasat într-o celulă de pedeapsă, iniţial pentru trei zile, pentru că în mod regulat nu reuşea să încheie nasturele de sus al uniformei sale de închisoare, despre care a spus că era cu câteva numere prea mică pentru el.

Navalnîi s-ar afla în colonia penală IK-6 de la Melekhovo, în apropiere de Vladimir, la aproximativ 250 kilometri est de Moscova.

„Celula de izolare este o cuşcă de beton de 2,5 x 3 metri. În cea mai mare parte a timpului este insuportabil acolo, pentru că este frig şi umezeală. Există apă pe podea. Am primit versiunea de plajă, este foarte cald şi aproape că nu există aer. Fereastra este minusculă, dar pereţii sunt prea groşi pentru orice flux de aer, nici măcar pânzele de păianjen nu se mişcă. Nu există ventilaţie. Noaptea stai întins acolo şi te simţi ca un peşte pe ţărm. La 5 dimineaţa îţi iau salteaua şi perna... şi îţi ridică patul. La ora 21:00, patul este coborât din nou şi salteaua este returnată. Există o masă de fier, o bancă de fier, o chiuvetă, o gaură în podea şi două camere de luat vederi pe tavan", a scris Navalnîi.

Politicianul a mai spus că trebuia să primească o vizită în septembrie din partea rudelor sale, dar că astfel de vizite nu sunt permise pentru persoanele aflate în izolare.

„Aşa că ei spun că, dacă nu-mi reconsider atitudinea, aceasta va deveni reşedinţa mea permanentă", mai scrie în mesalul lui Navalnîi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici