Preşedintele Jobbik: UE nu are viitor. Statele foste socialiste să-şi susţină împreună interesele

Preşedintele partidului ungar de extremă dreaptă Jobbik, Vona Gabor, afirmă că Uniunea Europeană nu are viitor, iar statele central şi est-europene, foste socialiste, ar trebui să colaboreze şi să îşi susţină împreună interesele, pentru a putea supravieţui destrămării UE.

Preşedintele Jobbik: UE nu are viitor. Statele foste socialiste să-şi susţină împreună interesele (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vona Gabor a vorbit, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, despre o structură formată din statele central şi est-europene, foste socialiste, ultimele intrate în Uniunea Europeană, susţinând că este inevitabil ca acestea să colaboreze, întrucât nu au nicio şansă singure, iar UE s-ar putea destrăma, structura federală a Uniunii nefiind adecvată.

"UE a fost înfiinţată de ţările vestice, ca ideile lor să fie cât mai bine reprezentate. Deşi Europa Centrală şi de Est face momentan parte din această Uniune, ideile de bază nu s-au schimbat şi cu Tratatul de la Lisabona au devenit şi mai puternice, mai sensibile. În acest moment, din această perspectivă, ţările vestice profită de divergenţele din această regiune, a Estului şi Centrului Europei, pentru a-şi promova propriile interese şi a deveni şi mai puternice în sânul UE. Ţările din Centrul şi Estul Europei au prea multe probleme pentru ca una din aceste ţări să le poată susţine în faţa celorlalte state şi, de aceea, Jobbik consideră că aceste ţări trebuie să-şi spună împreună problemele, să aibă un punct de vedere corect", a spus el.

Vona a apreciat că Uniunea Europeană nu are viitor, iar Tratatul de la Lisabona ar putea duce chiar la destrămarea sa.

"Primul pas ar fi ca aceste state est-europene să discute care le sunt interesele comune. Noi credem că Tratatul de la Lisabona ar putea duce la destrămarea UE, trebuie să fim pregătiţi, să nu cădem singuri în prăpastie. Noi am putea supravieţui, dacă avem o colaborare între statele noastre. Dacă se destramă UE, statele estice n-ar avea şanse singure. E inevitabil să colaborăm", a declarat Vona.

El a spus că Jobbik vede un viitor al UE "tragic", pentru că ideea unei structuri federale a Uniunii, similară SUA, este inadecvată Europei, care are naţiuni vechi de sute de ani.

"Vedem tragic viitorul Uniunii Europene. Considerăm că UE este, de fapt, un fel de State Unite Europene şi, din punctul meu de vedere, nu are viitor real. Jobbik susţine ideea naţională comună, şi nu cea federală, care există în SUA, consideră că acolo funcţionează anumite aspecte ce aici în Europa nu funcţionează, pentru că aici există naţuni şi state vechi de sute de ani. Deşi pare probabil interesant acest lucru spus de vocea preşedintelui Jobbik, dacă Germania şi Franţa şi-au putut rezolva problemele vechi de mai mulţi ani după cel de al doilea război mondial, şi ţările din Centrul şi Estul Europei pot face acest lucru. Înainte să apară aceste ţări la forurile de decizie din UE, considerăm că aceste ţări trebuie să se pună de acord în anumite probleme, iar pe urmă să înfiinţeze o structură, foruri pentru ca, în cazul unei eventuale destrămări a UE, aceste ţări să nu se piardă", a spus el.

Vona a fost susţinut şi de vicepreşedintele Parlamentului ungar Balczo Zoltan, membru al Jobbik, care a precizat că partidul vorbeşte despre ţările post-socialiste care au aderat la UE şi au ajuns să aibă un rol secundar în cadrul Uniunii, indicatorii lor economici devenind din ce în ce mai proşti, în timp ce profitul ţărilor occidentale este "extras" din aceste ţări.

El a precizat că această idee de colaborare se va materializa în propuneri înaintate la nivelul ministerelor de Externe ale celorlalte state vizate de această colaborare.



comentează şi tu Momentan sunt 12 comentarii
Taguri:
LIDER JOBBIK ,
UE ,
COMENTARII
  • *****Reflectia national-liberala © 2011 Romania***** 12 mar 2011

    Adevaratii criminali sunt cei ce promoveaza in continuare capitalismul si fiscul, deoarece acum este clar ca acestea reprezinta raul absolut in lume. A promova in cantinuare acest rau absolut inseamna cea mai oribila crima din lume! (12.03.2011)

  • *****Reflectia national-liberala © 2011 Romania***** 12 mar 2011

    Adevaratii vinovati nu sunt cei ce au omorat si au facut evaziune fiscala, pentru ca aceasta politica a crimei si a evaziunii fiscale a fost promovata pe fata la nivelul cel mai inalt. (12.03.2011)

  • *****Reflectia national-liberala © 2011 Romania***** 12 mar 2011

    Niciodata criminalii capitalisti nu vor sustine desfiintarea fiscului, pentru ca fiscul este adevarata lor sursa de existenta. Daca dispare fiscul dispare si evaziunea fiscala si implicit capitalismul, deoarece capitalismul se bazeaza pe evaziune fiscala. (12.03.2011)

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa