Proiectul noii doctrine militare a Ucrainei defineşte Rusia ca potenţial inamic - VIDEO

Guvernul ucrainean defineşte Rusia ca potenţial inamic în proiectul noii doctrine militare a Ucrainei, a declarat marţi premierul Arseni Iaţeniuk, citat de agenţia Interfax Ucraina în pagina electronică.

889 afișări
Imaginea articolului Proiectul noii doctrine militare a Ucrainei defineşte Rusia ca potenţial inamic - VIDEO

Proiectul noii doctrine militare a Ucrainei defineşte Rusia ca potenţial inamic (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

"Pentru prima dată în istoria Ucrainei independente, proiectul doctrinei militare identifică adversarul şi agresorul pe care îl reprezintă Rusia", a afirmat Iaţeniuk, în cadrul unei conferinţe de presă la Odesa.

Iaţeniuk a fost prezent la Odesa cu ocazia lansării unui nou exerciţiu militar, cu numele de "Sea Breeze", pe Marea Neagră, exerciţii care urmează să se desfăşoare până pe 12 septembrie în zona oraşelor Odesa şi Nikolaiev.

La aceste manevre multinaţionale participă 2.500 de militari, dintre care aproximativ 1.000 sunt americani, iar alţi 500 sunt militari din alte state membre NATO sau partenere ale Alianţei Nord-Atlantice - Germania, Bulgaria, Grecia, Italia, Republica Moldova, România, Marea Britanie, Suedia, Turcia - şi 1.000 de marinari ucraineni.

În total, peste 150 de piese vor fi implicate, inclusiv nave, submarine, elicoptere, avioane şi vehicule militare.

Comandantul Flotei a VI-a, viceamiralul James Foggo, a catalogat aceste exerciţii drept o "oportunitate importantă în colaborarea cu partenerii noştri şi în vederea unei pregătiti serioase pe uscat, în aer şi pe mare".

Proiectul noii doctrine a fost supus pentru examinare Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare şi trebuie aprobat prin decret de preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a adăugat şeful Guvernului.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia că îi susţine pe separatiştii din estul Ucrainei, care luptă de mai mult de un an împotriva forţelor guvernamentale ucrainene. În plus, Rusia a anexat în martie 2014 peninsula ucraineană Crimeea.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici