Securitate maximă la Summitul NATO din Ţara Galilor

Peste 9.000 de poliţişti britanici urmează să fie mobilizaţi pentru a asigura securitatea luxosului complex hotelier care-i va găzdui pe cei peste 60 de şefi de stat şi de guverne la Summitul NATO, joi şi vineri, în sudul Ţării Galilor, relatează AFP.

285 afișări
Imaginea articolului Securitate maximă la Summitul NATO din Ţara Galilor

Securitate maximă la Summitul NATO din Ţara Galilor

Forţe de ordine au început să fie mobilizate pe terenul de golf al unui conac de la Newport şi de-a lungul unui grilaj de 13 kilometri lungime care delimitează complexul, înaintea sosirii reprezentanţilor politici, care urmează să poarte discuţii cruciale asupra rolului Rusiei în războiul din Ucraina.

Măsurile de securitate sunt cu atât mai consolidate cu cât Marea Britanie şi-a ridicat săptămâna trecută nivelul de alertă împotriva ameninţării teroriste de la "substanţial" la "grav", din cauza ameninţării teroriste pe care o reprezintă anumiţi britanici căliţi în lupte alături de jihadişti în Irak şi Siria.

În total, aproximativ 20 de kilometri de grilaje de securitate au fost instalate în jurul principalelor incinte la Newport şi Cardiff, care erau înţesate de partule de poliţie şi survolate cu elicoptere.

Un indiciu al acestei demonstraţii de forţă este faptul că şase nave de război - câte una britanică, letonă, franceză, lituaniană, norvegiană şi olandeză - efectuează misiuni de patrulare pe timpul summitului, la Golful Cardiff.

În pofida mobilizării poliţiştilor, câteva sute de activişti pacifişti au prevăzut să organizeze un marş joi. Ei intenţionează să protesteze faţă de sumele colosale cheltuite cu protecţia membrilor NATO şi denunţă politica de expansiune militară a Alianţei Nord-Atlantice, pe care o consideră vinovată, în parte, de criza din Ucraina.

Aproximativ 1.000 de activişti pacifişti şi împotriva armelor nucleare au manifestat deja paşnic sâmbătă, la Newport, la apelul unor asociaţii ca "Stop the War" şi "Campaign for Nuclear Disarmament" (CND).

Ucraina urmează să domine discuţiile la summit. În pofida faptului că această ţară nu este membră NATO, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko urmează să fie prezent la reuniune. El va încerca să obţină o susţinere militară de la preşedintele american Barack Obama.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici