SUA fac în continuare afaceri cu Rusia. Anunţul Departamentului de Trezorerie

SUA informează că nu blochează vânzările de utilaje agricole către Moscova.

10452 afișări
Imaginea articolului SUA fac în continuare afaceri cu Rusia. Anunţul Departamentului de Trezorerie

SUA fac în continuare afaceri cu Rusia. Anunţul Departamentului de Trezorerie

Statele Unite au anunţat joi că nu vor împiedica vânzarea de utilaje agricole către Rusia, infirmând acuzaţiile Moscovei că sancţiunile occidentale, şi nu invadarea Ucrainei, sunt cauza crizei alimentare globale.

Departamentul de Trezorerie al SUA a declarat că nu va opri tranzacţiile legate de producţia, vânzarea sau transportul de echipamente agricole, explicând totodată că nu a blocat vânzarea de produse agricole precum îngrăşăminte, dispozitive medicale şi teste pentru Covid-19.

„Putin a sugrumat producţia alimentară şi agricolă”

„Sancţiunile SUA împotriva Rusiei ca răspuns la războiul său neprovocat şi nejustificat împotriva Ucrainei nu împiedică comerţul cu produse agricole şi medicale”, se arată într-o notă a Departamentului de Trezorerie.

„Putin a sugrumat producţia alimentară şi agricolă şi a folosit hrana ca armă de război prin distrugerea instalaţiilor de depozitare, procesare şi testare; furând cereale şi utilaje agricole şi blocând efectiv porturile Mării Negre”, a subliniat Departamentul.

Ambasada SUA către americani: părăsiţi imediat Ucraina

Ambasada SUA la Kiev le-a cerut americanilor din Ucraina să „părăsească imediat ţara” folosind transportul terestru privat, dacă există şansa de a face acest lucru în siguranţă. Este o notificare urgentă pe site-ul ambasadei. De asemenea, americanii sunt invitaţi să nu plece în Ucraina, iar cei care nu pot părăsi ţara sunt sfătuiţi să evite „adunările şi evenimentele organizate care ar putea fi considerate obiective de către Rusia”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici