Summitul SUA-Coreea de NORD. Mai mulţi oficiali americani au sosit la Phenian în dosarul nuclear nord-coreean

O echipă de oficiali americani a sosit duminică în Coreea de Nord pentru discuţii privind potenţialul summit între Donald Trump, preşedintele SUA, şi Kim Jong-Un, liderul regimului de la Phenian, informează cotidianul The Washington Post, arată agenţia Reuters.

1788 afișări
Imaginea articolului Summitul SUA-Coreea de NORD. Mai mulţi oficiali americani au sosit la Phenian în dosarul nuclear nord-coreean

Summitul SUA-Coreea de NORD. Mai mulţi oficiali americani au sosit la Phenian dosarul nuclear nord-coreean

Potrivit publicaţiei menţionate, care citează o sursă familiară cu subiectul, Sung Kim, fost ambasador SUA la Seul şi fost negociator privind dosarul nuclear nord-coreean, coordonează pregătirile pentru summitul SUA-Coreea de Nord.

Sung Kim a sosit duminică în Coreea de Nord, alături de Allison Hooker, expert privind Coreea în cadrul Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă. Cei doi s-au întâlnit cu Choe Son Hui, adjunct al ministrului de Externe de la Phenian, a transmis cotidianul american.

La Seul se află şi Randall Schriver, un oficial din cadrul Departamentului Apărării.

The Washington Post a mai precizat că discuţiile sunt programate să dureze până marţi, subiectul principal fiind acela al programului atomic nord-coreean.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnalat vineri după-amiază că a reluat contactele cu Phenianul şi ar putea reactiva întrevederea cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un.

Liderul de la Casa Albă a semnalat că întrevederea cu liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, ar putea avea loc chiar la data stabilită iniţial, 12 iunie.

Ulterior, sâmbătă, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-In, liderul de la Phenian şi-a declarat disponibilitatea de a se întâlni cu Donald Trump.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici