Talibanii îl consideră pe Hamid Karzai o "marionetă" a Occidentului
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, reales pentru un mandat de cinci ani, nu este decât o "marionetă" a puterilor occidentale, care au hotărât rezultatul alegerilor, au estimat marţi talibanii.
"Anularea turului doi al alegerilor (prezidenţiale) a dovedit că hotărârile privind Afganistanul sunt elaborate la Washington şi la Londra, după care sunt anunţate la Kabul", au apreciat talibanii într-un comunicat difuzat pe Internet în numele "Emiratului islamic din Afganistan".
"Este surprinzător că cei care afirmă că marioneta Hamid Karzai era implicată în fraude masive şi inacceptabile l-au ales acum preşedinte pe baza aceloraşi voturi frauduloase" şi că Washingtonul şi Londra "l-au şi felicitat imediat", afirmă talibanii.
Comisia electorală a proclamat luni că Hamid Karzai a fost reales la conducerea statului, înaintea celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, prevăzut pentru sâmbătă, din cauza retragerii din cursă a rivalului acestuia, fostul ministru al Afacerilor Externe, Abdullah Abdullah.
Abdullah s-a referit la riscuri de fraude masive în favoarea lui Karzai, ca cele care au afectat primul tur, în urma căruia au fost anulate un sfert din buletinele de vot, pentru a justifica această hotărâre.
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot





Nu exista comentarii