Tensiuni şi ciocniri la Belgrad, înainte de începerea Gay Pride

Tensiuni puternice şi ciocniri între poliţie şi grupuri de huligani care scandau sloganuri împotriva homosexualilor au avut loc la Belgrad, duminică, înainte de începerea primei Gay Pride, după cea din 2001 care s-a încheiat cu violenţe.

32 afișări
Imaginea articolului Tensiuni şi ciocniri la Belgrad, înainte de începerea Gay Pride

Tensiuni şi ciocniri la Belgrad, înainte de începerea Gay Pride (Imagine: Andreea Campeanu/Mediafax Foto)

În centrul capitalei sârbe, grupuri de câteva sute de huligani încercau să se reunească în parcul în care aproximativ 200 de persoane se pregăteau să participe la Gay Pride.

Importante forţe de poliţie au fost mobilizate în jurul parcului pentru a proteja manifestanţii şi pentru a împiedica huliganii să se apropie. Ciocnirile au avut loc în special în piaţa centrală Terazije.

Peste 1.000 de manifestanţi împotriva homosexualilor au fost îndepărtaţi de poliţie din piaţa Terazije. Elicopterele au survolat centrul oraşului, în timp ce huliganii au aruncat cu proiectile în forţele de ordine.

"Vânătoarea a început", au scandat huliganii, încercând să treacă de un cordon al poliţiei.

Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, două persoane au fost arestate după ce un grup de susţinători a încercat să ajungă în parcul unde s-au reunit participanţii la Gay Pride.

Sâmbătă, aproximativ 8.000 de manifestanţi au defilat fără incidente la Belgrad pentru a protesta faţă de organizarea Gay Pride.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici