Noul premier al Marii Britanii, Theresa May, discuţii telefonice cu Angela Merkel şi François Hollande: Avem nevoie de timp

Noul şef al Guvernului britanic, Theresa May, i-a spus Angelei Merkel şi lui François Hollande că ţara sa are nevoie de timp înainte de a începe negocierile în vederea ieşirii din Uniunea Europeană, relatează Le Figaro online.

3752 afișări
Imaginea articolului Noul premier al Marii Britanii, Theresa May, discuţii telefonice cu Angela Merkel şi François Hollande: Avem nevoie de timp

Theresa May: Avem nevoie de timp înainte de a începe negocierile privind ieşirea din UE

Theresa May a purtat discuţii telefonice cu cancelarul german şi cu preşedintele francez la câteva ore după ce a preluat funcţia de premier al Marii Britanii.

"În cadrul acestor discuţii telefonice, premierul a pus accentul pe hotărârea de a pune în aplicare voinţa poporului britanic de a părăsi Uniunea Europeană", a declarat purtătorul de cuvânt al Theresei May.

"Premierul a explicat că avem nevoie de timp pentru a ne pregăti pentru aceste negocieri şi şi-a exprimat speranţa că ele se vor derula într-o stare de spirit constructivă şi pozitivă", a adăugat purtătorul de cuvânt.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici