Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare
Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare marţi, având ca o primă consecinţă începerea mandatului primului preşedinte al Uniunii Europene, belgianul Herman van Rompuy, şi cel al unui "ministru" al Afacerilor Externe, Catherine Ashton, din Marea Britanie.
Acest text, care ar urma să îmbunătăţească funcţionarea UE şi vizibilitatea sa în lume, îi va oferi "instrumentele necesare pentru a depăşi provocările viitoare şi a răspunde solicitărilor cetăţenilor", a afirmat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, într-un comunicat.
Principala noutate o constituie crearea unui post de preşedinte permanent al Consiliului European (organismul unde se reunesc şefii de stat şi de guvern), încredinţat belgianului Herman Van Rompuy pentru cel puţin doi ani şi jumătate.
Până în prezent, preşedinţia UE era transferată de la o ţară la
alta, la fiecare şase luni.
Catherine Ashton, din Marea Britanie, a devenit Înalt Reprezentant
pentru Afaceri Externe.
Ea îl înlocuieşte pe spaniolul Javier Solana, care s-a menţinut
timp de zece ani în fruntea diplomaţiei europene, dar ea va
dispune, în raport cu acesta, de prerogative sporite şi de un
serviciu diplomatic propriu, care conţine mai multe mii de
funcţionari.
Aceste două personalităţi vor trebuie încă să convingă. Puţin
cunoscut, Van Rompuy a dezamăgit susţinătorii unei personalităţi
apte să vorbească de la egal la egal cu Statele Unite şi China.
Baroneasa Ashton rămâne criticată din cauza lipsei de experienţă şi
a ostilităţii tradiţionale a Londrei faţă de orice formă de
diplomaţie supranaţională.
O scurtă ceremonie, organizată de Guvernul portughez,
preşedinţia suedeză a UE şi Comisia Europeană, urmează să
desfăşoare marţi seară în capitala portugheză, pentru a celebra
intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Moştenitor al proiectului neîndeplinit al Constituţiei europene,
tratatul constituie ultima tentativă de reformare a funcţionării
UE, după zece ani de eforturi laborioase în acest sens.
Textul urmează să permită facilitarea procesului de luare a deciziilor într-o Uniune formată din 27 de state şi posibil extinsă pe viitor chiar la peste 30, prin integrarea Balcanilor şi a Islandei, prin limitarea drepturilor de veto. El sporeşte de asemenea drepturile Parlamentului European şi ale parlamentelor naţionale (consultate într-o mai mare măsură) şi consacră Carta drepturilor fundamentale europene.
"UE va fi mai bine pregătită să răspundă aşteptărilor în domeniile energiei, schimbărilor climatice, criminalităţii transfrontaliere şi imigraţiei. Ea va fi de asemenea capabilă să aibă o voce mai puternică pe scena internaţională", a spus Barroso.
Printre celelalte noutăţi introduse de tratat figurează dreptul
la iniţiativă populară al cetăţenilor europeni.
Comisia va păstra monopolul de a propune legi europene, dar
cetăţenii vor putea pe viitor să o invite să acţioneze, dacă
apreciază că aceasta nu ia suficiente măsuri sau acţionează greşit.
Tratatul de la Lisabona menţionează că această iniţiativă trebuie
să vină din partea a cel puţin un milion de persoane "care sunt
cetăţeni ai unui număr semnificativ de state membre", rămas încă
neprecizat.
Tratatul permite de asemenea ca o ţară să părăsească Uniunea, în cazul în care doreşte acest lucru.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





Da ce are asa de important tara asta domne de numai de acolo se aleg presedinti si tot acolo se rupe pisica? Ca in afara de o multime de pedofili nu stiu ce mai au?
Rectific, Barroso (nu Barosso), typo
Nu va lasati pacaliti, tot Barosso va fi liderul defacto al UE, Rompuy va fi doar o marioneta