Un cetăţean francez a fost răpit în Algeria de o grupare afiliată organizaţiei Stat Islamic. Parisul confirmă autenticitatea înregistrării video în care apare ostaticul

O grupare islamistă afiliată organizaţiei teroriste Stat Islamic (SI) a revendicat, luni, într-o înregistrare video, răpirea unui cetăţean francez în Algeria şi a ameninţat că îl va ucide în cel mult 24 de ore dacă Franţa nu va opri atacurile aeriene contra SI în Siria.

1238 afișări
Imaginea articolului Un cetăţean francez a fost răpit în Algeria de o grupare afiliată organizaţiei Stat Islamic. Parisul confirmă autenticitatea înregistrării video în care apare ostaticul

Un cetăţean francez a fost răpit într-o localitate montană din Algeria (Imagine: Alin Ivan/Mediafax Foto)

Gruparea islamistă algeriană "Jund al-Khilafa" (Soldaţii Califatului), afiliată organizaţiei teroriste SI, a difuzat o înregistrare video în care îl arată pe cetăţeanul francez luat ostatic şi în care îi cere preşedintelui francez să soluţioneze această situaţie. Ostaticul, Hervé Pierre Gourdel, stă aşezat, înconjurat de doi bărbaţi, mascaţi şi înarmaţi cu puşti Kalaşnikov.

Ostaticul spune că este originar din Nisa şi practică meseria de ghid montan. El a precizat că a venit sâmbătă în Algeria şi a fost răpit duminică seara.

"Îi las lui Hollande, preşedintele statului francez ucigaş, grija de a opri atacurile contra Statului Islamic în următoarele 24 de ore după publicarea acestui comunicat sau cetăţeanul francez Hervé Gourdel va fi măcelărit", declară unui dintre cei doi bărbaţi în această înregistrare video.

Potrivit autorităţilor franceze şi algeriene, Hervé Pierre Gourdel a fost răpit în apropiere de localitatea Tizi Ouzou, situată la 110 kilometri est de Alger.

Într-un comunicat publicat luni seara de agenţia APS, Ministerul algerian de Interne a explicat că "indivizi au interceptat (duminică), la ora locală 21.00 (23.00, ora României), până în localitatea Aït Ouabane (...), un vehicul care avea la bord un grup format din mai mulţi algerieni însoţiţi de un cetăţean francez, Gourdel Hervé Pierre", în vârstă de 55 de ani.

"Atacatoriii, după ce i-au eliberat pe algerieni şi au abandonat vehicului la faţa locului, l-au luat ostatic pe cetăţeanul francez şi au fugit într-o direcţie necunoscută", a adăugat ministerul, subliniind că operaţiuni de căutare, angajate imediat de serviciile de securitate, sunt "în curs".

Imediat după anunţarea răpirii, preşedintele francez, François Hollande, s-a întreţinut cu premierul algerian, Abdelmalek Sellal, a anunţat Preşedinţia franceză într-un comunicat.

"Cooperarea între Franţa şi Algeria este totală, la toate nivelurile, pentru a-l găsi şi elibera pe compatriotul nostru. Serviciile noastre sunt permanent în contact şi autorităţile algeriene acţionează cu sprijinul nostru deplin", anunţă comunicatul Preşedinţiei franceze.

Parisul confirmă autenticitatea înregistrării video în care apare ostaticul francez răpit în Algeria

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a confirmat, luni, autenticitatea înregistrării video în care apare ostaticul francez răpit duminică în Algeria de o grupare islamistă afiliată organizaţiei teroriste Stat Islamic (SI), relatează AFP.

"Ministerul de Externe confirmă, din nefericire, autenticitatea acestei înregistrări video care prezintă imagini cu Hervé Gourdel", turistul francez de 55 de ani răpit duminică, a declarat Fabius în cursul unei conferinţe de presă.

"Situaţia este extrem de critică", a apreciat şeful diplomaţiei franceze.

Ministerul francez de Externe i-a îndemnat luni pe cetăţenii francezi care se deplasează în străinătate să fie "extrem de prudenţi", în contextul ameninţărilor grupului terorist Stat IslamicAbu Muhammad al-Adnani, purtătorul de cuvânt al grupului terorist sunnit Stat Islamic în Irak şi Levant, a îndemnat la atacuri împotriva cetăţenilor din Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Canada, Australia, ţări care participă la raidurile aeriene în Irak şi Siria.

Grupul terorist Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria, Stat Islamic în Irak şi Levant - SI/SIIS/SIIL) ocupă vaste regiuni din estul Siriei şi din nord-vestul Irakului, unde a instituit un "califat islamic". Gruparea teroristă sunnită a decapitat doi cetăţeni americani şi un britanic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici