Un congresmen demisionează în urma unui scandal sexual

Un congresmen republican din cadrul Camerei Reprezentanţilor a demisionat miercuri seara după ce un site de Internet satiric a dezvăluit că acesta i-a trimis o fotografie cu el dezbrăcat unei tinere ce postase un anunţ libertin pe Craiglist.

52 afișări
Imaginea articolului Un congresmen demisionează în urma unui scandal sexual

Un congresmen demisionează în urma unui scandal sexual (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Site-ul Gawker a publicat miercuri fotografia congresmenului Chris Lee stând în faţa unei oglinzi cu bustul gol şi cu aparatul de fotografiat în mână. Lângă această imagine, site-ul a postat o fotografie oficială a congresmenului, având ca fundal drapelul american.

"A fost o imensă onoare să servesc locuitorii din vestul (statului) New York. Regret răul pe care actele mele l-ar fi putut cauza familiei mele, colaboratorilor şi administratorilor mei", a scris miercuri seara congresmenul, anunţându-şi demisia, într-un comunicat în care şi-a prezentat scuze "profunde şi sincere".

Lee, care îşi începea al doilea mandat ca reprezentant al statului New York, este căsătorit şi are un copil.

Site-ul Gawker preciza miercuri că Lee se prezenta pe Craiglist ca fiind "divorţat" şi "lobbyist" şi că a răspuns anunţului unei femei în vârstă de 34 de ani la rubrica "femei care caută bărbaţi".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici